27 octombrie 2014

STRADA FICŢIUNII - o nouă colecţie de literatură universală

Dragi cititori, vă propunem spre lectură o nouă colecţie de literatură universală a Editurii ALLFA, Strada Ficţiunii. Este o colecţie urbană, cosmopolită, eterogenă, perfect racordată la prezent şi  are patru secţiuni: Clasic, Contemporan, Crime şi Bestseller.

Birch, Carol. Menageria lui Jamrach / Carol Birch; trad. : Ioana Novac. - Bucureşti : Ed. ALLFA, 2011. - 334 p.
   Una dintre cele mai frumoase povestiri pe care le-am citit vreodată, cu valenţe mitice. O carte de mare anvergură literară, cu un suspans înnebunitor !  (A.S. Byatt).
   Londra, 1857. La docuri, în vălmăşagul de mirodenii indiene, statuete chinezeşti, diavoli tasmanieni şi alte creaturi nemaivăzute, un baieţel este atacat de un tigru. Pentru curaj, micul Jaffy Brown se alege cu o slujbă la menajeria lui Jamrach, negustor de curiozitati.
   Cînd prietenul lui, Tim, se îmbarcă pe o balenieră şi porneşte în cautarea mareţului dragon din Marile Sudului, Jaffy îl urmează - lăsînd-o în urmă pe Ishbel, fata cu bucle blonde şi pantofi roşii. La început, călătoria e o sursă de temeri sublime şi de fericiri năprasnice. Apoi se dezlănţuie iadul. Oamenii aduc pe vas , "piaza rea". Superstiţiile marinăreşti prind viaţă.

Calvino, Italo. Oraşele invizibile / Italo Calvino; trad. : Oana Bocşa-Mălin. - Bucureşti : Ed. ALLFA, 2011. - 150 p.
   Kubilai Han, stapînitorul celui mai vast imperiu din istorie, nu e scutit de dispoziţii cît se poate de lumeşti. Hanul e agitat, mofluz şi îşi pierde uşor răbdarea, în orice companie. Singurul care îl poate face să asculte şi să viseze este faimosul explorator Marco Polo, care îi povesteşte despre oraşele văzute în călătoriile sale. Diomira, oraşul cu şaizeci de cupole de argint şi un teatru de cristal. Isidora, oraşul în care ajungi la bătrîneţe, cînd dorinţele sunt deja amintiri. Zair, oraşul trecutului. Anastasia, oraşul zmeielor şi al femeilor, care te face sclav. Armilla, oraşul fără case. Octavia, oraşul-paianjen. Toate sunt oraşe ale minţii, locuri ale conştiinţei, ipostaze ale Veneţiei lui Marco Polo, dar şi ale oraşelor în care trăim azi.
Gier, Kerstin. Ce să fac cu moştenirea ? / Kerstin Gier ; trad. : Monica-Livia Grigore. - Bucureşti. - Ed. ALLFA, 2012. - 207 p.
Carolin este o tînără supradotată şi căsătorită cu un bărbat mult mai în vîrstă. Cînd Karl moare subit, ea se retrage în casa surorii sale pentru a-şi reveni de pe urma şocului.  Deşi durerea pricinuită de moartea soţului o aruncă într-o stare de depresie profunda, ajunge să meargă la psihiatru şi să se simtă înconjurată de idioţi, protagonista îşi păstrează ironia şi o doză sănătoasă de umor sarcastic.
 Curînd află însă că soțul său a fost un om extrem de bogat, iar ea este singura moștenitoare a averii, deși acesta fusese căsătorit și avea 3 copii, printre care Leo, fostul iubit al lui Carolin. 
Lucrurile se precipită, copiii își cer drepturile, la fel și cumnatul cel lacom, Thomas, fratele lui Karl, însă Carolin este destul de indiferentă, încît să riposteze. Apoi descoperă un prieten adevărat în persoana unui farmacist  simpatic  şi încearcă să-şi pună ordine în viaţă şi în situaţia financiară.



Halter, Marek. Cabalistul din Praga / Marek Halter; trad. : Irinel Antoniu. - Bucureşti : Ed. ALLFA, 2011. - 234 p.
   În secolul al XVI-lea Europa e în fierbere. În cartierul evreiesc, la Praga marele cabalist MaHaRal  ţine un ritual secret. Prin magia cuvîntului, el insuflă viaţa unui monstru de lut, cu puteri nelimitate, menit să-i apere poporul: faimosul Golem. Vestea se duce pînă la marii savanţi ai vremii, Galileo Galilei şi Johannes Kepler, stîrnind dispute aprinse. În acest timp, David Gans, un tînăr astronom, şi iubita sa, Eva, descoperă ca Golemul - teribila faptură fără grai - suferă şi se revoltă. Curînd, Golemul nu mai poate fi controlat: creatura se ridică împotriva creatorului...

Kirn, Walter. Sus, în aer / Walter Kirn; trad. : Alina Sîrbu. - Bucureşti : Ed. ALLFA, 2011. - 286 p.
    Sus, în aer - un roman plin de umor şi o carte de o inteligenţă tăioasă. Ryan Bingham – zîmbet perfect tip George Clooney – locuieşte în Aerocosm. Adică în lumea hotelurilor de aeroport, a business class-ului, a cluburilor exclusiviste, a prieteniilor la minut şi a sexului ergonomic. Meseria lui este sa concedieze oameni, dar în stilul societăţii de consum: vînzîndu-le iluzii.
   Ryan îşi urăşte slujba, dar adoră Aerocosmul. Aşa că are două obiective: să obţină bonuri de fidelitate pe viaţă - un milion de mile de la compania Marele Vest - şi să primească un job la MythTech, o companie ,"pe val", de marketing ocult. Într-un itinerar de şase zile şi opt oraşe, Ryan trebuie să desfacă toate iţele vieţii lui hipermoderne, în care singurătatea rulează pe ecran 3D.


Matthews, Carole.  Dieta iubitoarelor de ciocolată / Carole Matthews; trad. : Laura Botorcu. - Bucureşti : Ed. ALLFA, 2012. - 366 p.
    Patru prietene consumatoare împătimite de ciocolată trec printr-un lanţ nebunesc de întâmplări care le vor pune prietenia şi nervii la încercare. Lucy, Chantal, Nadia şi Autumn au existenţe şi aspiraţii diferite, dar când se pune problema să recupereze bijuterii furate în valoare de zeci de mii de lire sterline sau să ducă la capăt o livrare de droguri, chiar în ziua nunţii lui Lucy, îşi unesc forţele, trecând peste orice obstacol. În timp ce prietenele ei au relaţii stabile, Lucy oscilează între cei doi bărbaţi din viaţa sa. Va face oare greşeala de a-i acorda încă o şansă lui Marcus, fostul logodnic infidel, sau îl va alege pe chipeşul ei şef, Aiden Holby?

Miller, A.D. Dezgheţul / A.D. Miller; trad. : Florina Pîrjol. - Bucureşti : Ed. ALLFA, 2011. - 200 p.
    Dezgheţul este roman despre politică, sex şi moravuri, o povestire plină de forţă despre degradare morală. În timpul boom-ului petrolier, Noua Rusie, înseamnă corupţie, hedonism, disperare şi obsesie sexuală. Nick Platt, un avocat englez trecut de treizeci de ani, este prins într-un adevărat carusel de tentaţii.
   Într-un septembrie plin de erotism difuz – "vara bunicii", cum o numesc rusii, el întîlneşte două fete de o frumuseţe izbitoare, pe care le priveşte mai mult decît ar trebui. Nick se îndrăgosteşte de Masa, iar lumea moscovită de nou îmbogăţiţi, femei oferite ca monedă de schimb şi mafioţi generoşi îl devorează. 
  Romanul se citeşte cu emoţia teribilă de a descoperi un secret adînc îngropat despre tine însuţi.

See, Lisa. Fetele din Shanghai / Lisa See ; trad. : Valentina Tache. - Bucureşti : Ed. ALLFA, 2011. - 416 p.
   În 1937, Sanghaiul este Parisul Asiei: oraşul milionarilor şi al cerşetorilor, al gangsterilor şi al cartoforilor, al artistilor şi al revoluţionarilor. Oscilând între universul familiei tradiţionale şi lumea modernă a cafenelelor sau a cluburilor de noapte, frumoasele Pearl şi May sunt modele pentru artişti – şi duc o viaţă lipsită de griji. Însă când bombele japoneze încep să cadă peste oraşul lor iubit, lumea se face ţăndări. După un periplu care le poartă prin satele cotropite de soldaţi din sudul Chinei, până la Hong Kong şi apoi în America, la „Muntele de Aur”, cele două surori trebuie să înveţe să trăiască din nou. Prinse într-un păienjeniş de prejudecăţi, secrete, minciuni şi trădări, între tentaţiile Lumii Noi şi tradiţiile Cartierului Chinezesc, May şi Pearl îşi găsesc forţa interioară după ce se descoperă una pe cealaltă.

Teule, Jean. Magazinul de sinucideri / Jean Teule ; trad. : Răduţă Magda. - Bucureşti : Ed. ALLFA, 2011. - 114 p.
    Într-un viitor îndepărtat, în Oraşul Religiilor Dispărute, singura speranţă de a evada din derizoriul cotidian este elegantul Magazin de sinucideri al familiei Tuvache. Aici se găsesc toate cele necesare unei sinucideri stilate, personalizate, teatrale, care să facă cinste sinucigaşului – peşti otrăvitori, decoruri şi costume de harakiri, cocktailul letal al zilei, sărutul morţii.
   Toţi membrii familiei - care poartă numele unor sinucigaşi celebri - împărtaşesc părerea că viaţa e o mare deziluzie şi că trebuie curmată cît mai repede. Toţi, în afară de mezinul Alan, care este de un optimism incurabil. Treptat, sumbrul Magazin de sinucideri tinde să se transforme într-un colţişor vesel şi luminos. Iar comerţul cu lipsa de speranţă pare să se ducă de rîpă...

Toyne, Simon. Sanctus / Simon Toyne ; trad. : Andreea Boldura. - Bucureşti : Ed. ALLFA, 2011. - 490 p.
   Citadela, sudul Turciei – un munte sălbatic, care adăposteşte cel mai vechi lăcaş de cult şi cel
mai mare mister al omenirii. Călugării care viermuiesc prin măruntaiele lui fac parte dintr-o sectă antică, numită Sanctus, care practică ritualuri de o violenţă inimaginabilă.
   Într-o dimineaţă, un călugăr al ordinului urcă în vârful muntelui, întinde braţele în formă de cruce şi se aruncă în gol. Trupul îi este plin de tăieturi până la os, în forma literei Tau. Detectivul Arkadian are o misiune grea: ordinul Sanctus este protectorul textului original al Bibliei. Undeva în măruntaiele muntelui există o grădină care pare a fi cea a Edenului, dar aici cunoaşterea nu înseamnă păcat originar, ci putere divină. Când ziarista Liv pătrunde în Citadelă, ea e pe cale să descopere unul dintre cele mai înspăimântătoare secrete ale civilizaţiei.

 Vă dorim lectură plăcută !

26 octombrie 2014

Prin fulgi şi stropi de ploaie

de Lidia GROSU 
   
Viorile Cerului au amuţit. Din Basarabia, spre o altă dimensiune de de-asupra Timpurilor unde va dăinui, numită Eternitatea, se înalţă astăzi o voce distinctă de o rară muzicalitate poetică în care s-au adunat toate dorurile pentru un popor necăjit… O voce live, o voce care a propulsat doar energie plină de Duhul Sfânt, va fi auzită în toate celelalte lumi, urmând să promoveze şi în continuare idealurile naţionale pentru care a luptat întru a-şi vedea Basarabia întregită, la un loc cu toată Ţară Românească…
   Poeta fără de moarte Leonida Lari… Astăzi sufletul ei s-a făcut o togă zburătoare, această haină fiind pe măsura calităţilor unui avocat dac în Marele Senat al Paradisului, angajat în lupta de apărare a dreptului nostru de a fi numiţi cu numele adevărat – cel de român –, mai căutând modalitatea de a le sugera fraţilor noştri în piele de vameş să ne recunoască de fraţi şi să nu ne mai suspecteze ca pe nişte criminali care au furat acte străine la trecerea hotarului dintre doi pereţi ai uneia şi aceeaşi case…
    Leonida Lari a fost și rămâne steaua revoluţiei din noi la timpul prezent trecut şi viitor. Ea a iubit lumea şi a mobilizat-o să fie mai bună, mai frumoasă, mai demnă, exprimând în poezie nobleţea pentru patriotul cu verticalitate. A ţinut la valorile noaste româneşti şi la cele universale, iar în poeziile ei curge râuri durerea, revolta, indignarea pentru un popor mioritic care, de cele mai multe ori, se resemnează cu capul plecat.
   Vom aştepta mesajele poeziei ei prin fulgi şi stropi de ploaie, prin raze de soare, şi flori de tei, prin plânsetul pruncilor şi a suspinelor celor în etate. Şi vor vi pline de sens, şi ne vom pătrunde de înalta conștiință civică pentru a asigura continuitate celor începute de ea – fiecare la locul său şi pe potriva demnității și a omeniei unui adevărat român întru a-i omeni şi pe renegaţi.
    ...Ar fi împlinit doar 65 de toamne, vârstă când primăvara creației este promițătoare, dar... s-a mutat pentru totdeauna în cărțile pe care le-a scris, lăsând pagini curate pentru cei ce vor scrie despre ea. În acest sens, fiecare contemporan ar avea de rostit ceva inedit, ceva ce i-ar corespunde calităților ei, ceva ce ar bucura-o nespus de mult. Să-i păstrăm memoria, citindu-i poezia și studiind la Școala Patriotismului Leonidei Lari, pentru că mai avem multe a învăța...

INFINITĂ VALOARE…
          Leonidei Lari se dedică
Infinită valoare… Dumnezeu este drept
Când coseşte în floare, bate cuie în piept…
Nu te supăr azi, Doamne, plânge-un neam, îl auzi?
Cum mai strigă în iarnă libertatea pe rugi!
Suferinţă enormă… Plânge un parastas
Moartea parcă e-o normă cu-acest drum spre Parnas.
Şi durerea cea mare… Cum se zbate în van!
Că ni-i lipsă un soare ce-a căzut între ani
De eclipsă mintală… Cu orgolii de regi,
Cineva ne doboară c-un cuţit peste legi,
Făurind… mişelia… Iar poeţii se duc,
Asaltând nemurirea cu-al lor suflet de rug.
Cu unirea ne-ncântă, auziţi-i de Sus! –
Şi iubirea fierbinte pentru tot ce n-au spus…
În Olimp cântă orga, pe pământ plâng viori,
Cade aripi o togă cu-n senin în vâltori...
Infinită valoare… Dumnezeu este drept:
Drum de mărgăritare se aşterne-un poet.

24 octombrie 2014

Poezia lui Gheorghe Cutasevici: Sensul ce-n sens nu încape

(Reflecții după lectura cărții sale de poeme și cicluri-poeme „Cântecele, horele…”)

 „Cu ce se măsoară o viaţă de om? Cu faptele sale, bineînţeles”, medita ,  prin anii ” 70, într-o schiţă publicistico-literară tânărul pe atunci Gheorghe Cutasevici (a se vedea: Gh. Cutasevici. „Exilul sau crâncena luptă a umbrelor”- Chişinău, „Labirint”, 2012) pe care, ulterior, destinul dramatic l-a aruncat pe drumul psihologic al pribegiei.
    Absolvent al Facultăţii de Litere, Om talentat, director de şcoală, ziarist, poet.. Cele ce au urmat au fost ca un vis urât ce vorbeau despre rea-voinţa şi intenţia unor  ideologi comunişti de a-l distruge ca personalitate...
„În 1980 a fost distrus întregul tiraj al cărţii sale „Hora luminii” . Volumul, care urma să apară în 1978, a fost amânat din cauza absenţei unor poeme patriotice. La cererea redactorilor, autorul a inclus şapte poeme despre patrie, cel de-al şaptelea fiind compus din primele rânduri ale poemelor precedente şi din ultimul rând –: „Asta-i Patria, etern cuvânt – care formau un acrostih în care se citea cuvântul România:
Ram vânjos cu frunza verde-n cânt,
Om cu dorul sevă din pământ,
Muncă, fericire şi avânt,
Înfrăţire-n faptă şi în gând,
Naştere din tot ce e mai sfânt,
Imn de măreţie răsunând -
Asta-i Patria, etern cuvânt!
„Diversiunea” descoperită de un „cititor vigilent”, a pus pe jar autorităţile comuniste. Gh. Cutasevici a fost eliberat din serviciu fără a mai fi angajat undeva, a fost exclus din Uniunea ziariştilor, i s-a interzis să mai publice şi să editeze”.
Cercetător, Dr. Claudia Matei, Expert coordonator, Prof. Dr. Gheorghe Chivu, m.c.
Poezia rezistenţei faţă de regimurile totalitare –coordonate româneşti şi europene
A se accesa sursele:
http://www.cultura.postdoc.acad.ro/cursanti/claudia%20matei.pdf;
Creaţia  poetului  Gheorghe Cutasevici nu se va afla niciodată în umbra timpului, ci timpul ar rămâne nedumerit, chiar obiectiv indignat, pentru nedreptatea ochiului ostil al muchiilor de... sabie, încrucişate,  pe cărările-i nebătătorite, cu râvna de a rezista beligeranţei neanunţate şi a imprima sens celor trăite („Cad frunze – uşoare, uscate… / Cad visuri uitate  /Şi sensul ce-n sens nu încape / E tot mai aproape, aproape...” (Sensul)), acest timp lăsându-i, totuşi,  în urma sa lumina  sărutată de eul aprig în pornirea de a ne sugera ca să nu confundăm capacitatea  de a fi  cu necesitatea de a rămâne unei teoreme ce, demonstrată ulterior  în afara tuturor orgoliilor, nu se contestă când este vorba de aplicarea aceloraşi metode ce ar corespunde exigenţelor, descifrarea având unul şi acelaşi conţinut: ceea ce trebuia de demonstrat. Aşadar, noţiunile menire („Ceva din carte ţi-a chemat uimirea /  Ceva în tine s-a străluminat / Atunci când, vrând să-l vezi, te-ai înălţat / Acel „ceva” nu ţi-e cumva menirea?”(Cartea))  şi crez poetic se contopesc, în opera lui Gheorghe Cutasevici, într-o a treia re-structură în corelaţia: poetul-timpul poet(„Din cartea de nopţi şi de zile / O toamnă se dă îndărăt / Mă zguduie foşnetul filei / Întoarse de timpul-poet ”(Timpul-poet)), eul, identificat cu autorul, asigurându-ne de o ţară a misterului ce i-a oferit azilul de veci – cartea – cu cinste acceptându-şi în ea „reîncarnarea”, mândria pentru devenirea sa fiindu-i lezată în trecutul ce se reflectă ameninţare în chiar prezentul periodic neajutorat:„Dar, iată, la etaju-ntâi, / Apoi la doi... Acum la trei / Se-aprind cu feţe de copii / Nerăsplătite datorii: / - Te-am apărat cu corpul meu!.. / - Lumina ţi-am aprins-o eu!.. /- Te-am ajutat!.. / - Ţi-am dat un sfat!.. / Şi cad aceste fulgerări / Peste mândria mea de ieri, / Cad greu de tot şi mă mai dor, / Căci ştiu, plecând din viaţa lor, / Cu-o viaţă le rămân dator”). Acest simţ forţat al inferiorităţii, ca un dezavantaj al meritului ce justifica valoarea, fără dreptul de fi reprimat prin revoltă într-o  perioadă a apogeului dictatorial  proletar, în ne-vina de a  domina „Casa din deal”, ca simbol al spiritului creativ („În casa noastră cea din deal / Duceam o bătălie: / Sărea la mine cu scandal / O coală de hârtie / Şi un condei mi se vâra / Ca un cuţit în mână... N-am îndrăznit să-ntreb ce vrea / Şi port de-atuncea vină. / Căci l-am scăpat pe criminal / În lumile-mi cu soare, / M-a schilodit că infernal / De-atuncea mă mai doare.”(„În casa noastră cea din deal”) ), l-a purtat ca pe o povară ce i-a gârbovit din el – dar numai pentru un timp, fără a-l distruge! –  bosonul Higgs, numit și particula lui Dumnezeu, dar care, în cele din urmă, îşi va găsi răsunet într-o respiraţie a unei luări aminte la frustrările ce s-au furişat şi tiptil îi mai administrează fiinţa şi calmul acesteia: „Voi – groaznică putere / Crescută în mişei, / Urmaţi-mă-n tăcere / Să ştiţi iubirea ce-i! / Veniţi, deci, după mine, / Eu astăzi carte sânt / Şi mă deschid spre bine, / Spre fericitul cânt” (Vin, iute, de departe...).
Filă cu filă, se aşterne o neţărmurită iubire pentru cuvânt, demnitate („Iar colo-alăturea de vis, / Micuţă şi sublimă, / Mai râde o lumină. / Ce bine e că s-a aprins! / Că-n noaptea adormirii mele / Lumina asta-i printre stele! / Ce bine e! Eu nu-s învins. / Şi nu voi mai cădea vreodată: / Lumina asta-i demnitatea („Demnitatea”)), pentru limba română („Avem o limbă fericită / Mustind de dragoste şi dor / O limbă-n care se alintă / Precum copilul- un popor (Limba Ronână)) şi verticalitate din care mai ai a însuşi nu doar ceva, clipa anunţându-se iniţiatoare în organizarea unui sondaj al ploilor de verbe, încinse într-o horă a culorilor – „Ploaie galbenă” „Ploaie verde” „Ploaie albastră”, „Ploaie albă”..., toate fructificate prin prisma visului nedormit (Un ram vânjos, din care pururi creşte / Copacul vieţii pe pământ şi-n cer... / Din an în an pădurea-ntinereşte / Şi visul ni se-nalţă-n adevăr”(Ram vânjos cu frunza verde-n cânt)) de un gând mereu treaz ( „Cum să fac o noapte albă? / Trece-o oră, poate două.../ Gândul plouă, visul plouă / Ploaie albă” (Ploaie albă)) la stările prin care prind contur  imagini infernal de dureroase, transformate în iertare, pentru că „Iertând multe, afirma P.Syrus, un om puternic devine şi mai puternic”: „...Iar voi cu jind mi-aţi tot călcat pe urme, / Cu inima şi mintea străjuind / Ca nu cumva să-aburc uşor vreo culme, / Să nu am timp prea mult pentru avânt. / Dar... Am avut noroc de bunătate / În anii cei frumoşi de la-nceput, / De-aceea sunt în stare-acuma poate / Iertându-vă, să vă iubesc mai mult („Eu am avut noroc de bunătate”). Într-o continuă horă a luminii, ipostazele ei cuprinzându-se în virtuţi, sunt evaluate de eu ca pietre de temelie în formarea unei personalităţi. Braţul întins de bunătate şi  tărie, iubire şi mândrie, credinţă imprimă sens lumii interioare, ca necuprins al valorilor pe care le posedă, în poemele: „Lumina bunătăţii”(„Mi-a şters ochii cu durerea- / Am numit-o Început. / Mi-a fript buzele cu mierea – I-am dat numele Sărut. / Iar când mi-a ucis tăcerea, / I-am zis MAMĂ şi-am crescut”.), aceasta constituind, după M.Twain, „limbajul pe care surdul îl poate auzi şi orbul îl poate vedea”;  „Lumina tăriei” („Mi-a cerut gândul cu glia – / I-am pus numele de Vis. / Mi-a dus visu-n pribegie – / Am numit-o Necuprins,/ Iar când mi-a răpus mândria,/ I-am zis TATĂ şi-am învins”.), în care oprobriul nu se regăseşte decât în simţirea de toată ziua –  Om;   „Lumina iubirii” („I-a uscat mamei izvorul / Cel cu numele Băiat. / I-a-necat tatei feciorul / Colo-n fluviul Bărbat. / Iar când mi-a secat tot dorul, / De IUBIRE am cântat”), întru care veghează Mântuirea şi răsplata cea mare – Viaţa Veşnică – asigurată în măsura în care ne regăsim în ceea ce făptuim; „Lumina mândriei”(„M-a chemat cu-ndurerarea – / Am fost pururi lângă ea, / M-a cerut la Apărare – / M-am făcut drapel şi stea, / Iar când mi-a surâs cu soare, / I-am zis ŢARĂ, scumpa mea”), sentiment ce se contopeşte cu cel de patriotism şi cu tot de ce este în stare fiecare  ca fiinţă a unui neam; „Lumina credinţei” („Mi-a curmat singurătatea / Cu tăriile din cânt, / M-a legat cu libertatea / Dintre faptă şi cuvânt / Şi mi-a dat un greu –DREPTATEA. / Este tot ce am mai sfânt”), ce clatină deşertăciunea şi înalţă piramidele voinţei de a  supravieţui spre bucura ochiul vigilent al minţii de a cărui prezenţă se bucură eul. De fapt, este vorba de un ansamblu de valori în expresia calităţii ce-şi extind spaţiile, propunând strâmtorarea eternului păcat, conştientizarea „a fost” fiind condiţionată de o nouă escapadă a facultăţii de a gândi întru substituirea cu „suntem supuşii Decalogului”.
        Un destin intonează “Cântecul cu mingi frumoase”, astfel rostogolindu-se în cercuri “Mingea ierbii ” (“Mingea fulgeră înaltul / De la un picior la altul / Apoi cearcă să întrebe: / - Unde e hotarul ierbii? / Iarba râde, iarba are / Țară fără de hotare), pe care o posedăm în măsura în care încape în noi noţiunea de permanenţă şi asigurare valorică a acesteia, precum la Grigore Vieru universalitatea  modestiei: “Sunt iarbă... Mai simplu nu pot fi...”), urmată de “Mingea apei”sau cercurile valurilor uriaşe ale vieţii, pe care trebuie să le depăşeşti (“Un-te duci tu, minge mică, / Uite, valul te ridică, / Uite-acuş îţi face-o brâncă / Drept de colţul cel de stâncă! / - Lasă valul să se joace, / Mingea apei nu se sparge!”) sau “Mingea-n aer”, cercul ce ne obligă să ne menţinem pe poziţia de luptător întru evitarea debranşării de la gura de aer, păstrînd ritmul secolului în măsura în care ţi-ai putea  proteja statutul de bărbăţie (“Mâinile s-ar vrea călare / Cu vreo lance sclipitoare, / Dar răsună de odată: / - Mingea-n aer! / -Ţine! / -Bate!/”),iar “Mingea gheţii” rămâne cercul ce ne obligă la o totală concentrare şi maxumum asigurare dacă nu a topirii, cel puţin a spargerii aisbergului ostilităţii din noi: “Mingea gheţii vine-zboară / Înspre poarta adversară. / /Poartă, poartă, ţin-te bine, / Mingea noastră-i cu patine...”
        Poetul Gheorghe Cutasevici îşi cultivă-îşi creşte poemele în brazda judecăţii de valoare şi a sentimentelor înălţătoare („…Mi s-a-ntâmplat, trezit, să cânt –  / un strop cătând, un râu găsind, / o brazdă răsturnând în glie, / Din viaţa ei făcând o mie... / Acestui cânt, acestui drum / Îi sunt dator / Şi-acum...”(Datorie)), cale ce reduce distanţa dintre Cer şi Pământ ( „Vine clipa întâlnirii / Cu părintele ceresc, Pentru-atâta bogăţie/ Şti-voi cum să-i mulţumesc?”), indiferent de răsunetul unor ecouri ridate de cumpenele paşilor („O scrisoare-ncet se strânge / Într-un plic cu colţul ars / Şi păşeşte parcă-ar plânge / Înaintea mea cu-n pas / Oare unde mă conduce  / Firul ei de amintiri? / Dar apare la răscruce  /Uriaşul cimitir...”), încurajaţi de disperarea obstacolelor neîmblânzite în stare să provoace sângerarea unor răni ale sufletului care nu se cicatrizează, „săgeata bârfei drept în ochi ţintind”, ce merită totala sfidare prin păstrarea cântecului nemuritor al supravieţuirii:„…Lovit mereu, orbit, ţinut în gheare / O altă grijă totuşi n-am avut / Decât să apăr cântul, făr-de care / exisă poate aievea numai lut…(Balaurul)). Ele, aceste poeme, respiră în toate dimensiunile vieţii cu prospeţimea dimineţilor unei primăveri a cuvântului cu har („Cuvântul a crescut. / Vezi bine, / A stat din plâns. / Şi râde tot mai rar / Grăbeşte-te să pui / Stăpâne, / Un arc întins / În mâna lui de har / din fluviul / De vorbă ne-ntreruptă  / rămân, să ştii, / Cuvintele ce luptă” (Cuvântul), ce-şi păstrează prestanţa anotimpului dominator peste toate anotimpurile al visurilor copiilor – mari şi mici – ai Basarabiei („Trec anii – greu şi umilinţă / Stau fii – rugă şi credinţă, /Aşteaptă visul lor senin /Un semn divin, /Iar către zări înalţă sfânta glie /Îndemnul lor la dreaptă armonie – / Suntem români şi-aici e România!”) şi transmiţând această senzaţie a permanenţei parfumului reînvierii şi revigorării cititorului de orice vârstă care crede în bine şi iartă lumea unei realităţi triste, fierberea lăsând-o drept un indicator al încercării de a nu rata şansa de  fructificare a  clipei: „…Şi încet la pieptul lui se lasă, / Izvorăşte din tăceri şi cânt... / E o clipă mare şi frumoasă / Pe această palmă de pământ...”(Clipă).
        A suferit pentru curajul de a valorifica naţionalul şi de a accesa patriotul din sine care nu vroia să tacă nici în cele mai primejdioase clipe ale  vieţii şi pentru lumina lor de la  care nu a renunţat niciodată. N-a decăzut, a rezistat şi s-a înălţat prin Cuvânt în pofida unor...adversari, pe care, de altfel, i-a ...uitat, i-a iertat şi nu le poartă pică, atât doar că „îi este ruşine de... ruşinea lor”, zice cu blajinătatea care îl caracterizează.
        Acum, când „Cântecele horele…”sunt pline de sufletul lui Gheorghe Cutasevici adunat din bucăţi de timpuri, deşi dureroase, poetul le-ar săruta pe toate în parte, pentru că sunt cele ce îi păstrează drumurile vieţii, fiecare din ele, mai greu sau mai puţin greu, dar toate cu marca unui gol înscris pe apogeul creaţiei... Un buchet ce nu se ofileşte în timp, aceste „Cântecele, horele…” constituite din poezii îmbrăţişate  în poeme, din poeme îmbrăţişate în cicluri-poeme, toate împreună formând până la urmă o carte-poem originală, care îi  invită pe copii să se simtă, în sfârșit, „mari”, la egal cu cei vârstnici, iar pe cei maturi îi îndeamnă fie să urce curajos pe „drumurile cutezătoare”  ale Zeilor, sau să  mai  poposească un pic în frumoasa lor copilărie, sunt şi o dovada că splendorile sunt infinite, iar argumentul se conţine în însuşi modesta și frumoasa destăinuire a poetului:
„…Zilele-au trecut prin mine  / Cu urcarea lor în sus, / Pentru cântece și hore / Timpul nu le-a mai ajuns. / Nopțile s-au scurs pe drumuri / Pietruite cu uitări, / Pe le cântece și hore  / N-au trecut nici pe cărări. / Numai clipa, numai clipa / S-a oprit din când în când, / Mi-a zâmbit cu fulgerarea / Cea de horă și de cânt…”

                                                                        Lidia Grosu, poetă, cercetătoare

Dumitru Matcovschi – model de verticalitate, curaj şi patriotism

   În chiar ziua de naştere a poetului Dumitru Matcovschi, biblioteca a organizat o întâlnire de suflet cu ostaşii de la Unitatea Militară 1001 întru comemorarea acelui care a fost şi rămâne unul dintre înflăcăraţii de pe baricadele anilor 1989, care a pledat pentru istoria românilor, tradiţii, limbă română...
Bibliotecara Angela Zelinschi a amintit unele date din biografia autorului, menţionând, în primul rând, despre calităţile deosebite de Om, dar şi harul de la Dumnezeu cu care a fost înzestrat talentatul poet de la Vadul Raşcov. Model de demnitate şi verticalitate, poetul a suferit fizic mai mulţi ani la rând pentru încercarea de a-i sfida pei cei rataţi, dar, care până în ultima clipă a trăit cu ideea de schimbare întru păstrarea şi promovarea valorilor naţionale, dar şi de reântregire a neamului românesc, de valorificare a limbii române, care „este Patria noastră”, vorba lui Nichita Stănescu. Tinerii carabinieri au demonstrat că sunt buni cunoscători ai operei marelui poet
Dumitru Matcovschi, dar şi pasionaţi de recitaluri, muzică, lecturând/recitând în continuare alese poeme şi cântând pe cele ce au fost şi au rămas şlagăre, fiind întrepretate cu mare drag de toţi acei ce simt/trăiesc deopotrivă versul şi melodia. De multe aplauze s-a bucurat invitatul special, interpretul de muzică Mihai Crîşmar, care a subliniat repetat despre aportul pe care l-a adus poetul Dumitru Matcovschi la arborarea tricolorului pe... versuri, între cuvinte, atingând cu el, prin cuvinte, inimile celor ce l-au ascultat şi auzit întotdeauna...
  
   Asemenea oameni precum Dumitru Matcovschi nu au moarte, lor le aparţine eternitatea. Dumitru Matcovschi s-a transferat cu traiul în cărţi, acolo unde moarte nu există niciodată. Ostaşii au asigurat despre dorinţa de a-i citi toată opera şi de a deveni cititorii fideli ai Bibliotecii „L.Rebreanu”.

22 octombrie 2014

Chişinău - oraşul celor şapte coline

   Toamna adună roade nu numai în hambare, ci şi în... biblioteci. Iar aceste bogăţii sunt deopotrivă semnificative: cărţile şi copiii în jurul lor împreună cu   bibliotecarele, care au grijă de educaţia tinerei generaţii prin asigurarea accesului la informaţie, dar şi prezentarea acesteia în cazurile când îndeosebi  suscită interesul.
    Decada „Chişinăul - oraşul meu”, desfăşurată în biblioteci cu scopul de a-l iniţia pe cititor în
cunoaşterea istoriei  oraşului natal a fost o sărbătoare la Biblioteca „Liviu Rebreanu”, tematica anunţată  intrigându-i pe cei mici să se implice în discuţii interesante despre locurile unde îşi petrec copilăria.
   Astfel, picii de la grădiniţa nr.159 au ascultat foarte atent Legenda Chişinăului şi au exprimat admiraţia pentru acei doi  buni prieteni, eroii din legendă, care, în pofida timpurilor complicate, au descoperit minunea - izvorul - şi cu preţul vieţii lor au salvat un popor istovit de război şi seceta ce bântuia.  Copiii  au mai aflat multe lucruri interesante, au răsfoit  cărţile cu poze ale locurilor istorice cu monumente şi  edificii vechi imortalizate de ochiul omului de creaţie.      
   În cadrul dialogului cu tema  Oraşul celor şapte coline, organizat cu elevii  clasei a II-a de la Liceul „G. Călinescu”, moderatoarea Angela Zelinschi  s-a referit la informaţiile istorice despre Hrisovul din 17 iulie 1436 care atestă pentru prima dată Chişinăul, despre vestigiile arheologice în locurile pitoreşti  din sectoarele  Durleşti şi Mălina Mică ce confirmă prezenţa daco-geţilor încă înainte de Hristos, dar şi despre prima atestare documentară a oraşului Chişinăului (1677).
    Copiii au fost bucuroşi  să-şi mărturisească impresiile despre locurile interesante din Chişinău, menţionând  că cele mai solicitate de ei sunt muzeele, teatrele,  Parcul  central cu Aleea  clasicilor, Grădina Botanică ş.a. În final, la întrebarea  moderataoarei : Ce aş face dacă aş deveni primar ?, elevii au exprimat păreri diverse, inclusiv  participările la înverzirea oraşului, realizarea contactului cu şcoala întru mobilizarea la acţiuni de salubrizare, inclusiv meşterirea graurniţelor pentru păsări... A fost încheiată activitatea cu intonarea cântecului „În oraş, la Chişinău” de compozitorul Mihai Dolgan , pe versurile marelui poet Dumitru Matcovschi.  
     Cartierul Poşta Veche - locuri şi oameni ? a fost tematica activităţii din  seria celor dedicate oraşului, întîlnire organizată cu elevii claselor a VII-ea de la Liceul „G. Călinescu”. Istoria o fac oamenii, iar  personalităţile a căror loc de baştină îl constituie acest vechi cartier al oraşului sunt multe şi cunoscute. Printre ei au fost menţionate personalităţile care fac cinste culturii/literaturii noastre, inclusiv: scriitorii Nicolae Rusu, Dumitru Păsat, Rodion Cuceareanu, jurnaliştii Petru Bogatu şi Viorica Cucereanu, regretaţii scriitori Eugen Gheorghiţă, Vasile Badiu, Grigore Voivuţchi. Au fost prezentate scurte date biografice ale acestora, accentuându-se îndeosebi contribuţia lor în crearea de valori. Liceenii au fost îndemnaţi să-şi iubească baştina, să participe la modernizarea localităţii cu sentimentul de mândrie că sunt predecesorii  generaţiilor care au avut acelaşi scop: să sfinţească locul prin fapte bune.  Au fost prezentate  cărţile cu imagini şi texte despre oraşul Chişinău, inclusiv: Iurie Colesnic Chişinăul din Amintire, ediţia Chişinăul în literatură de Biblioteca Municipală „B.P. HASDEU”, albumul  de Amedeo Carrocci...   
    În finalul activităţii au fost recitate, lecturate poezii despre  acest cartier - Poşta Veche - , fiind pronunţate numele:  Ion Anton cu  poezia „Capitulare”, Anatol Gugel cu poezia “Poşta Veche”, Boris Pahomov cu poezia “Кишинев, Старая Почта, начало 50-х...”
    Istoria cuvîntă prin filele trecutului, iar nouă nu ne rămâne decît să o cinstim cu pietate, toamnele fiind cu atât mai bogate cu cât cresc valorile spirituale prin prezenţa noastră în locaşul sfânt al bibliotecilor

10 octombrie 2014

Vei fi acolo ? de Guillaume MUSSO


Musso Guillaume s-a născut în anul 1974, este unul dintre cei mai populari scriitori francezi contemporani. De la vîrsta de zece ani a fost sigur că va scrie romane. Gustul pentru literatură i-a fost trezit de către mama sa, bibliotecară, care l-a hranit cu „Proust la biberon”. La vârsta de 19 ani, Musso a plecat în Statele Unite ale Americii, unde a petrecut câteva luni, îndrăgostindu-se de New York. S-a întors în Franţa plin de idei pentru romanele sale. Iar după ce şi-a luat diploma în Ştiinţe Economice la Universitatea din Nisa, a fost timp de zece ani profesor de economie şi ştiinţe sociale. Cărţile sale s-au vândut în aproape 6 milioane de exemplare şi au fost traduse în peste 40 de limbi. 

   Romanul Vei fi acolo ? este o poveste de dragoste tulburătoare. Elliott, un chirurg pasionat de meseria sa, nu s-a împacat niciodată cu moartea femeii iubite, Ilena, disparută în urmă cu treizeci de ani. Ajuns aproape de declinul vieţii îşi doreşte mult înainte de final să o revadă pe singura femeie pe care a iubit-o şi faţă de moartea căreia se simte uşor vinovat.
   Într-o bună zi, în urma unui concurs de împrejurări cu totul ieşit din comun, se întoarce în timp şi se întîlneşte cu tînărul care era el însuşi în urmă cu treizeci de ani. Revine în momentul hotărîtor în care un gest al său ar putea-o salva pe Ilena. Şi ar putea schimba soarta necruţătoare care l-a condamnat pentru totdeauna.

Finalul îl descoperiţi singuri ! Lectură plăcută  !

3 octombrie 2014

Fidele frumuseţii şi... naturii

   
   Pentru orice femeie, aspectul său fizic are o mare importanţă. De aceea, fiecare îşi doreşte să cunoscă toate trucurile din domeniul frumuseţii pentru a obţine admiraţia celor din jur.
    În cadrul orei de frumuseţe, moderatoarea a explicat cele mai esenţiale tehnici în conturarea ochilor, buzelor, aplicarea corectă a fardului. Or,  machiajul de zi presupune, în primul rând, aplicarea corectă a bazei, care să-ţi pună în valoare trăsăturile, să corecteze defectele, dar în acelaşi timp să fie suficient de discret, în culori neutre.  Adeptele frumosului trebuie să reţină: cel mai la îndămână machiaj este acel care cere eforturi minime şi îţi imprimă naturaleţe... 


30 septembrie 2014

Ce cunoaştem despre girafă?

Origami, această artă-joc a imaginației japoneze rămâne să captiveze copiii, să-i autodisciplineze, să le dezvolte imaginaţia, spiritul creativ. În cadrul noii  ocupaţii, copiii şi-au lărgit cunoştinţele  despre acest nobil mamifer erbivor - girafa -  care trăiește în savanele Africii şi care are gâtul şi picioarele foarte lungi.  Moderatoarea le-a adus la cunoştinţă date interesante despre acest animal blând din Enciclopedia pentru tineri LAROUSSE - plante şi animale , Ştiaţi că... etc.. Punând în valoare hârtia prin pliere, copiii au obţinut imaginea acestui îndrăgit patruped...

29 septembrie 2014

În ...cursa energiilor dătătoare de viaţă sau trăiri de intensitate prin arta cinematografică în baza operei lui Jules Verne

 
 Nocturna bibliotecilor a adus mulţi curioşi, prieteni ai bibliotecii, să se delecteze de o frumoasă Călătorie spre centrul pămîntului de Jules Verne, o carte jubiliară de la a cărei ediţie s-au împlinit 150 de ani. O lucrare interesantă nu are vârstă, cu atât mai mult cu cât ea rămâne actuală prin instigarea la descoperiri şi deci şi trezirea interesului pentru ştiinţă. Pentru început, moderatoarea a verificat cunoştinţele copiilor despre opera lui Jules Verne şi personalitatea acestuia.  
    Subiectul propriu-zis al cărţii le era cunoscut multora dintre copii datorită ecranizării acestei opere în desen animat, de aceea vizionarea filmului, pentru unii fiind repetată, a trezit o înviorare şi dorinţa de a se manifesta în cadrul discuţiilor aprinse, dar şi de a se afla în anturajul personajelor îndrăgite: profesorul Otto Lidenbrock, lector în mineralogie, nepotul acestuia Axel și prietena sa Grauben... "Ce va urma?" La această întrebare, filmul fiind întrerupt în cele mai tensionate momente, copiii păreau nişte animatori, creatori de atmosferă... Iată de ce participarea la generalizare a celor vizionate prin intermediul întrebării ce se conţinea în bileţelul pe care l-a primit fiecare copil ("Ce moment al filmului ţi-a plăcut cel mai mult?" "Ce colecţiona dl Lidenbrock?", "Care era scopul călătoriei spre centrul pământului?", "Ce a fost descifrat prin criptogramă?" etc., etc.) a fost o provocare întru a se manifesta, iar răspunsurile ingenioase nu numai că au contribuit la îmbogăţirea reciprocă, dar şi au demonstrat că noua generaţie nu este indiferentă faţă de valorile universale.



19 septembrie 2014

Cu Iulian Filip - „Pe urmele mele frumoase”

La gradiniţa nr.160 a avut loc prezentarea cărţii Urmele mele frumoase de Iulian Filip, care este anunţată cartea anului pentru cei mici. Moderatoarea le-a vorbit picilor despre scriitorul care scrie pentru toţi copiii – mari şi mici – venind cu sugestii, îndemnuri, sfaturi. În cartea sa Urmele mele frumoase, Iulian Filip şi-a adunat toţi prietenii de o viaţă care au devenit şi prietenii copiilor – iubite de toţi animale şi păsări, inclusiv ariciul (Dă-mi pace), gâsca ce ne învaţă să ne iubim casa părintească şi care nu doreşte să se despartă de ea, cu Albina şi florile, care sunt un model de trudă cu har întru binele celorlalţi, cu Bunica iarnă şi triumful darurilor ei, dar şi cu dorinţa de a împărtăşi bucuria revederii cu Moş Crăciun... Copiii au recitat şi alte poeme, inclusiv despre tristeţea broscuţei care vrea să fie frumoasă, despre veselia cocoşului al cărui cântec goneşte lenevia şi somnul, despre îngrijorarea cerbului care se ascunde de securea omului şi pentru care codrul este o cetate aşa cum pentru om – oamenii buni. CARTEA BUNĂ cuprinde toate anotimpurile din a căror frumuseţe ne împarte, aici întâlnind pomi cu fructe, inclusiv nuci, cireşe, mere etc. etc. Cartea lui Iulian Filip este o ţară a minunilor şi fiecare urmă din ea se transformă în pagină neuitată...