31 iulie 2015

Regretata Maria Bieşu - splendoare a OPEREI NAŢIONALE

   
   Duminică, 2 august 2015, la ora 11-00, în incinta Bibliotecii Liviu Rebreanu, director interimar Ana Crețu,  va avea loc o manifestare de comemorare a celei care a fost  și rămâne Maria Bieșu, Primadona Operei Naționale a  Republicii Moldova, eveniment prilejuit de cea de-a 80-a aniversare din ziua  nașterii regretatei soliste,  la care vor participa ostașii carabinieri de la Unitatea 100, diverse personalități din domeniul artelor
Invitați speciali: 
Ivan Cvasniuc,  Maestru în artă,  Artist  al Poporului, bariton, solist de operă, șeful trupei de operă la Teatrul Național de Operă și Balet  Maria Bieșu, profesor la Academia de Arte; 
Eugenia Ursu, Președintele Asociației „Moldova și minoritățile  sale”, Clubul UNESCO, însoțită de tineri soliși care s-au bucurat de trofeuri în țară și peste notare;
Sandu Aristin Cupcea, actor.
Moderatoare a acestei activități: Lidia Grosu, poetă, publicistă, cercetătoare

Sunt invitați toți doritorii de fumos. 

Vă așteptăm cu drag


25 iulie 2015

CLOPOTNIȚA de Ion Druță

Fiecare oraș/sat își are simbolurile proprii, are un trecut al său, are tradiții și obiceiuri. Istoria satului Căpriana este strîns legată de clopotnița din vîrful dealului. În acest sat se pomenește și profesorul de istorie  Horia Holban. Acesta a fost invitat la Hram de către Janette (țigăncușa pentru care va nutri sentimente de iubire). Istoria reprezintă, în viziunea lui Horia Holban, o dovadă a dăinuirii în timp. Nu în zadar el vorbea elevilor despre renumita clopotniță. Este atît de plăcut cînd observi că munca ta nu este zadarnică, ba chiar mai mult, că ea dă roade. Observăm că după lecțiile înflăcărate ale lui Holban despre valori, despre clopotnița dărîmată din vîrful dealului, aceasta cunoaște mînă de oameni grijulii. Din păcate, „nu există pădure fără uscături”. Ideile luminoase ale profesorului de istorie  nu erau împărtășite de către toți. Directorul școlii, Nicolai Balta, considera că prin promovarea  imaginii clopotniței scade valoarea și imaginea sa în ochii sătenilor. Nicolai Balta este sigur că profesorul Horia Holban are drept scop doar tulburarea sufletelor țăranilor. Lecturînd, veți observa ce acțiuni poate săvîrși un om condus de invidie, de mînie și de ură. Veți vedea care sunt consecințele promovării dragostei, istoriei și frumosului. De asemenea, urmează să vedem dacă rămîne nemuritoare clopotnița din Căpriana, cel puțin în memoria sătenilor.

22 iulie 2015

Europa - vis al copiilor


    Anul acesta având ca prioritate 2015 - Anul  promovării valorilor europene Biblioteca "Liviu Rebreanu" şi-a propus să afle ce cunosc cei mai mici despre Uniunea Europenă? Recent la grădiniţa nr. 159, a fost organizată activitatea cu tema Ce este Europa?. Copiii au manifestat curiozitate şi au participat activ la discuţiile şi dezbaterile propuse de bibliotecară, care a propus atenţiei o informaţie amplă despre Uniunea Europeană ce include state-membre, având drept scop asigurarea accesului liber între aceste ţări, colaborare economică şi relaţii interculturale. Propunându-le imagini din cărţile pentru copii la tema respectivă, inclusiv: "Micii Europeni", "Uniunea Europeană: Atlas geografic", "Ce şi cum",  "Europa", organizatoarea le-a vorbit despre semnificaţia celor 12 stele imprimate pe drapel, despre moneda europeană, despre cele mai dezvoltate ţări, care îşi asumă deosebite responsabilităţi pentru lărgirea spaţiului european. La întrebarea unde ar dori să-şi petreacă vacanţa, copiii s-au dovedit a fi buni cunoscători ai unor oraşe pe care le-au vizitat împreună cu părinţii, pledând pentru o eventuală călătorie în aceste regiuni. Toţi copiii au fost activi dând dovată de cunoştinţe ample despre ţările europene. Unii dintre ei au şi povestit ce oraşe şi ce monumente au vizitat.
   Împreună cu copiii, într-o clipă am călătorit prin toată Europa. Picii au fost foarte bucuroşi de această călătorie virtuală, care mai apoi va deveni realitate.


21 iulie 2015

Compozitorul Ilie Văluţă: splendorile anotimpului poezie

   
 “Popoarele care au muzică, au de obicei şi metafizică. Cei care sunt a-muzicali sunt şi a-metafizici”, afirma Lucian Blaga. Compozitorul Ilie Văluţă este un metafizician născut de muzicalitatea unui popor – cel român. Bazat pe învăţăturile filosofiei, prin „dominarea suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară” (Thomas d'Aquino), „stabileşte principii prime indubitabile ale existenței și cunoașterii” (Spinoza) şi a fiinţei româneşti, inclusiv prin arta muzicii în colaborare cu cea a poeziei (“Să fim oameni gospodari, / Să pricepem dorul ce-i, / Să ne-întoarcem grijuliu / La copii, la străbunei”(D.Matcovschi, “Sărbători”)), iar potrivit filosofiei lui Kant, „cercetează critic nu numai condițiile de posibilitate a gândirii noastre”, ci şi sentimentele al căror spaţiu este sufletul peregrin prin toate anotimpurile răvăşitoare cu chipuri duioase şi cuminţi – izvor nesecat al melodiilor de un indeniabil tulburător destin uman: „Când văd câte-o bătrânică / Prin oraş, c-o geantă grea, / Căutând vreun fiu ori fiică, /Parcă-o văd pe maică-mea / Ce venea şi ea odată, / Când nu mai putea de dor / Şi nu-i poposea la poartă / De vreun an al ei fecior. / Azi m-aş duce-ntr-o suflare / În cel sat îndepărtat / Să-i cad mamei la picioare / Pentru tot ce mi-a cărat, / Mama însă nu-i pe lume / Şi, scăpând de-atâta greu, / Doarme somn adânc sub hume / Lângă bunul tată-al meu. / Eu din munca mea năucă / Am în casă tot ce vrei, / Dar nu am măcar o nucă / Sau un măr din mâna ei. / Ce folos că am de toate, / Dacă nu mă-nvrednicesc / De mânuţele-i crăpate / Doar un pic să mă lipesc...”(Gh.Bâlici, Romanţă pentru mama).
   Din considerentul enunţat, maestrul Ilie Văluţă plăteşte tribut genialităţii prin deschiderea sa către lume, zidindu-se cu toată arderea sa continuă în trăirile oamenilor şi divulgându-le cert calităţile (“În pomul meu de lângă drum / Se dă mereu cu pietre. / Drumeţilor, cum să vă spun / Că pentru voi e rodul bun / Menit să vă aştepte. / În pomul meu de soi domnesc / Cu daurite salbe, / Când după stea noi magi pornesc / Se-aprind florile dalbe...”(P.Romanescu, Pomul)), convins de adevărul afirmat de filosoful A.Silvestru: „Talentul nu este un mare dar, ci o mare datorie” (A.S., Fărâme de suflet, Ch.: Ed. „TOCONO”, p.7). Cu acest simţ de îndatorire, compozitorul nu doar trăieşte fericirea de unul singur; el o emană pentru cei din jur cu toată fiinţa, contaminându-i de frumos şi sugerându-le că scara intereselor personale trebuie să rămână un tărâm al necunoaşterii în favoarea iubirii unei lumi mici în care încape Terra cu toată imensitatea-i: „Oriunde-mi curge drumul, încotrova, / Atras mă simt de-a pururi de Moldova. / De veacuri lungi, cu mlădieri suave, / Româna limbă acasă-i la moldave / Fiinţe, care trainic sapă slova / Augustei vieţi ce-adastă în Moldova. / Oriunde-mi curge drumul, încotrova, / Mă ţine-n viaţă dorul de Moldova.”(C.Bianu, Dor de Moldova). Ţara sunt eu, afirmă protagonistul CD şi a cărţilor cu  „dor de lume”, atunci când simte în el suflul generaţiilor precedente şi sângele curgând prin vene a unire „Unirea ţara a făcut-o; / Ţara-i făcută din ţărani – / Ţăranii au făcut Unirea / În truda miilor de ani.” (I.Andreiţă, Tăranii şi Unirea), dar şi a blestem, în cazul pierderii sau ne-găsirii conştiinţei naţionale: „Ţara mea de dincolo de Prut, / Mi s-a dat poruncă să te uit. / Dar de-o fi să mi te uit, suflet al meu, / Uite-mă pre mine Dumnezeu!”(N.Dabija, Ţara mea). Iar melodia răbufneşte ca un vânt puternic, în stare să spulbere orice îndoieli, când este vorba de dictonul: „Unde-s doi puterea creşte şi duşmanul nu sporeşte”, suprapunând modele ale efervescenţei eului măriei sale POETUL cu cel al aproape tizului său, compozitorul, dar care, spre deosebire de primul, îşi poartă solemn vibraţia cosmică solicitată de cuvântul inspirat pe corzile inimilor, inclusiv şi cele ale justificat-înstrăinaţilor de baştină (“Şi-acuma vestea cea mai neagră-mi vine: / N-avem copii şi şcoala s-a închis. / Ce rost că moartea a uitat de mine, / Când baştina se stinge ca un vis. / Eu nu mai vreau covrigi şi nici batistă / Şi sat fără copii, fără părinţi. / Mă doare satul meu cu faţa tristă / Icoana vieţii mele între sfinţi...”(A.Strâmbeanu, Baştina) ), aflaţi în căutarea norocului, zguduitor pentru ei răsunând dangătele din cetate până hăt-dincolo de ea („Bat clopotele toamnei. / Trec corbi bătrâni prin ceaţă, / înnebuneşte mustul în via părăsită, / mai fă o rugă, mamă, pentru cei duşi de-acasă / şi scaldă-n lacrimi pâinea de zile împietrită.” (V.Matei, Bat clopotele), pentru a avertiza de sfinţenia spiritual-romănească ce ţine de demnitate şi care necesită profunda trăire: „De prin streinile meleaguri, / Azi, când treceți al țării prag, / Voi, ce-ați luptat sub alte steaguri, / De-acum aveți și voi un steag.” (M.Rădulescu, Ostaşi ardeleni).
   Compozitorul Ilie Văluţă e tentat de alimentarea speranţelor unui popor prin marele Eminescu nu într-o rătăcire şi nu accidental, ci întru intenţia reîmprospătării conştiinţei generaţiilor prin mereu redescoperirea universului creaţiei celui care este geniu şi mister şi despre care s-a scris şi se va scie muzică şi poezie: „Renaştem azi spre zilele-i profete / pe care le-a visat către minuni / în nopţi de dureroase rugăciuni – / să ni le dăruie, să ne desfete; / căci Împărat fiind şi cerşetor, / el a rămas mereu la ţărmul mării / în unica cetate – a căutării / cuvântului de aur şi de dor... (A.Ciocanu, Eminescu şi Verone).
   ...Tresare firul de iarbă cu rădăcina în cuvântul românesc – cel călcat de bocancii brutali ai unor calchieri – care îşi îndreaptă spatele încovoiat, respirând/inspirând din optimismul melodiei ce se înalţă în zboru-i lin spre Ceruri, aşternându-se destin de martir basarabean („Ca o mamă ne adună, / Ea ne ţine împreună, / Ea aici e-n veci stăpână, / Limba noastră cea română.”(N.Dabija, Lima noastră cea română), care se regăseşte într-un nume atribuit de veşnicii “Doar brazii neînvinşi se leagănă cuminţi / Şi hora crengilor în dansul dezlegat / Prin urletul de lup sub muntele uitat / Vor scurge umbra în al lumii minţi / întru a recunoaşte „că cel de sus ne-a înzestrat cu-n nume” (V.Voinicescu-Şoţchi, Plânsul baciului), ce apelează originile (“Eu vin din adâncuri, / Din huma străbunilor mei, / De pe aştrii cereşti, / Fiule!(V.Căpăţână, Eu vin), îndeosebi când este vorba de păstrarea memoriei, a imaginilor fără de care un prezent ar fi pustiu de tot, iar un suflet – răvăşit: „Devreme-i să trăim din amintiri, / dar fără amintiri pustie-i casa, / când zile vin cu grele-ncetiniri / şi-i timpul de trăit din amintiri...(Iu.Filip, Romanţa ta în calendar grăbit)).
   Din dor de dor curg splendori ale anotimpului poezie melodiile compozitorului Ilie Văluţă, care nu cunoaşte decât desăvârşirea trăirii în apogeu cu grandoarea notei în constelaţia Cuvântului care este Dumnezeu şi care nu admite falsul, aşternându-se pagini de fiori pe inimi ce bucură şi înalţă...

                                                                                Lidia GROSU, poetă, cercetătoare

13 iulie 2015

Viaţa bate filmul

   Poveşti Adevărate amintesc fiecărui cititor că suntem oameni. Evident, iubim, urâm, zâmbim, plângem, ne grăbim, ne întristăm etc. Toate acestea sunt fireşti pentru un om. Seria de întâmplări descrise ne  permite să ne regăsim în istoriile personajelor, să extragem nişte sfaturi şi să facem concluziile respective. În plus, prin intermediul întâmplărilor ne convingem că şi după cea mai groaznică furtună răsare soarele.

   Calea spre fericire /  trad. : Ana Dragomirescu. - Bucureşti : Litera, 2013. – 234  p.
   Cartea cuprinde 35 de întâmplări reale din viaţa oamenilor ce au întâmpinat în drumul vieţii multe obstacole, dar le-au depăşit cu succes. Vă veţi convinge că problemele financiare se echivalează cu zero, când în viaţă predomină dragostea şi sprijinul celor apropiaţi. Un grav accident, care îl mutilează pe mire, îl privează de mâini şi de un picior, nu constituie o barieră pentru realizarea nunţii. Aceste istorii vă vor învăţa să preţuiţi viaţa şi să mergeţi înainte, indiferent de problemele atestate.

   Cele mai bune surori /  trad. : Laura Milon. - Bucureşti : Litera, 2013. – 232  p.
   În această carte descoperiţi 32 de istorii despre relaţia deosebită dintre surori. Suferă când îşi vede sora pe moarte, simte la distanţă probelemele sufleteşti ale surorii şi încearcă mereu să o consoleze, să o aline. Astfel se comportă o adevărată soră. În ciuda diferenţelor dintre ele sau a momentelor de gelozie, surorile mereu vor fi alături una de alta.

   Inimă de femeie /  trad. : Marius Chitoşcă. - Bucureşti : Litera, 2013. – 234  p.
   Cartea conţine 42 de întâmplări adevărate despre puterea dragostei, despre prietenie şi despre abilitatea femeilor de a rezista în faţa dificultăţilor. Vom observa că femeia după patruzeci de ani poate  începe a trăi în adevăratul sens al cuvântului. Înmormântările nu doar distrug sufleteşte, dar uneori pot reuni  o familie divorţată. Istoriile dovedesc că cea mai bună soluţie de a trăi demn este de a fi tu însăţi şi de a nu-ţi nega nicicând prorpiul eu şi propria personalitate.

   
   Mame singure /  trad. : Cornelia Marinescu. - Bucureşti : Litera, 2013. – 232  p.

   În carte sunt introduse 33 de întâmplări reale despre femeia nevoită să îşi crească odoraşul de una singură. Viaţa le pune la încercări, se ciocnesc cu probleme materiale şi cu probleme de sănătate ale copiilor. Dar înţeleg că dragostea este mai puternică şi fac tot posibilul pentru a menţine familia unită şi pentru a-i vedea fericiţi pe copii. Ba chiar mai mult, uneori găsesc în ele suficiente puteri pentru a-i ierta pe soţii rătăciţi şi pentru a reîntregi familia.

   Mame şi fiice /  trad. : Andreea Bratu. - Bucureşti : Litera, 2013. – 224  p.
  
  Sunt incluse 33 de întâmplări adevărate despre profunda relaţie de dragoste şi de prietenie dintre mamă şi fiică. Observăm că boala nu este o barieră în menţinerea acestei legături intacte. Sunt sugerate metode pentru prevenirea fugii copilului de acasă. De asemenea, învăţaţi cum să rămână strânsă legătura dintre mamă şi fiică în pofida diferenţei de vârstă, de concepte şi de idei.

   Miracolul prieteniei /  trad. : Dragoş Roşca. - Bucureşti : Litera, 2013. – 232  p.
   O colecţie de 35 de întâmplări adevărate despre forţa prieteniei. Observăm că prietenii reprezintă sursa de energie şi umărul pe care te poţi plânge în situaţiile de criză. Chiar şi cele mai negre zile din viaţă pot căpăta lumină cu ajutorul prietenilor. Prieteniile se leagă nu doar între persoanele cu interes comun, dar şi între foste rivale. Aspecte importante despre noţiunea  de prietenie le puteţi descoperi cu ajutorul acestei cărţi.

   Nunţi de vis /  trad. : Laura Frunză, Mihaela Alexandrescu. - Bucureşti : Litera, 2013. - 256 p.
    
   Cartea cuprinde 57 de întâmplări, toate extrase din viaţa reală, punându-se accent pe farmecul dragostei. Se dovedeşte că  vârsta nu este o piedică în iubire, aceasta fiind accesibilă chiar şi unui cuplu de pensionari. Aveţi ocazia să observaţi prin ce metode poate fi verificată corectitudinea alegerii dvs în dragoste. Căutarea  rochiei de mireasă este o ocupaţie incitantă, dificilă, dar care se poate sfârşi cu obţinerea unui alt suflet pereche. Aceste istorii, dar  şi multe altele vă pot iniţia în lumea dragostei.
   Supravieţuitoare ale cancerului la sân /  trad. : Adela Crăciun. - Bucureşti : Litera, 2013. – 222  p.

   În carte puteţi găsi 29 de istorii adevărate despre cumplitul cancer. Eroinele acestor istorii demonstrează că această boală neagră poate fi depăşită, dacă manifeşti voinţă şi dacă dispui de susţinerea celor din jur. În plus, femeile dovedesc că viaţa continuă şi sufletul poate reînvia chiar şi în urma unor asfel de situaţii complicate.

   Viitoare mame /  trad. : Laura Milon. - Bucureşti : Litera, 2013. – 232  p.
   
   În carte sunt incluse 34 de întâmplări povestite de mămici ale unui copil, doi sau chiar ale tripleţilor. Poate fi utilizată de cititori în calitate de ghid pentru viitorii părinţi. Veţi afla cum este posibilă obţinerea înţelegerii depline dintre fraţi, care sunt riscurile unei sarcini, dar şi bucuriile aduse de un bebeluş. Este descris nu doar procesul aşteptării micuţului (-ilor), dar mai sunt specificate  etapele creşterii şi dezvoltării copilului.




                                                 Vă urăm lectură plăcută!


6 iulie 2015

Un mod sănătos de viaţă – calea spre fericire

   
   Trăim într-un veac grăbit, în care oamenii nu au timp să comunice, să se bucure de viaţă, să se odihnească. De cele mai multe ori nu găsim timp nici pentru a avea grijă de propria sănătate. Din acest motiv  2015 este anul promovării unui mod sănătos de viaţă. Biblioteca noastră ţine cont de acest lucru şi îi îndrumă pe cei mai tineri cititori să nu-şi neglijeze sănătatea.
   Copiii de la grădiniţa nr. 159 au venit în vizită cu scopul de a afla secretul menţinerii sănătăţii într-o stare perfectă. Întrucât sunt încă micuţi, am hotărâm să-i iniţiem în construcţia corpului uman prin intermediul unui filmuleţ. Astfel, cititorii noştri vor cunoaşte din ce este alcătuit corpul uman şi cum trebuie acesta menţinut în formă.
   Ţinând cont de faptul că e vară şi razele solare abundă în jur, iar cea mai bună soluţie împotriva caniculei este îngheţata şi apa rece, am hotărât să-i prevenim pe copii despre riscul de a răci chiar şi sezonul cald al anului. De aceea le-am propus să urmărească un filmuleţ despre prevenirea răcelii. Utilizatorii au fost informaţi ce trebuie să facă pentru a nu răci şi pentru a-şi menţine sănătatea într-o stare bună pe tot parcursul anului.

   Sănătatea este cel mai scump lucru pe care îl are un om. Fiind sănătoşi, suntem capabili să realizăm tot ce ne-am pus în plan, să visăm, să lucrăm, să zâmbim, să ne bucurăm de culorile vieţii. Nu uitaţi de acest lucru, dragi cititori! Sănătatea nu poate fi cumpărată şi, de multe ori, nu poate fi  restabilită. Aveţi grijă de dumneavoastră şi încercaţi să duceţi un mod sănătos de viaţă!


30 iunie 2015

O vizită dulce la bibliotecă

   
   Vara este perioada cea mai îndrăgită de copii. Este anotimpul în care soarele străluceşte cu multă putere şi este timpul în care cireşele dulci ne fac din ochi şi ne îngântă cu gustul lor. Pentru a le forma copiilor deprinderea pentru lectură, bibliotecara Zelinschi Angela le-a pregătit micuţilor de la Grădiniţa nr. 160 o surpriză delicioasă. Iniţial, copiilor le-a fost prezentată cartea "În cămaşă de cireaşă” de Arcadie Suceveanu. Le-a plăcut foarte mult să asculte poezii despre cireşe, despre portocale, despre ciocolată etc. Este firesc acest lucru, căci toate aceste lucruri sunt specifice copilăriei.
   Întrucât cireşele seamănă la exterior cu vişinele, doamna bibliotecară le-a enunţat vizitatorilor deosebirile dintre aceste fructe, dar şi modul în care pot fi administrate ele. Micuţii au fost întrebaţi dacă ştiu autori care au scris despre cireşe. În cor, copiii au afirmat că Ion Creangă apelează la delicioasele fructe în opera sa. Astfel, copiilor li s-a propus să vizioneze La cireşe (filmuleţ creat în baza lucrării Amintiri din copilărie). Au râs cu poftă micii noştri vizitatori. De asemenea, copilaşii au avut frumosul prilej de a asculta un cântecel despre cireşe. I-a entuziasmat nu doar melodia, dar şi imaginile viu colorate ce se perindau pe ecran în timpul audierii.

   Dorind să mai stea la bibliotecă, copiii au privit şi un desenat animat (Gâsca cu pene de aur). Dacă la cinema se ronţăie pop-corn, atunci copiilor li s-au oferit cireşe. Astfel, vizita la bibliotecă le-a părut copiilor mai dulce şi le-a stârnit dorinţa de a veni aici regulat. Îi aşteptăm cu mult drag şi sperăm că vor stabili o legătură durabilă cu biblioteca.

26 iunie 2015

Cartea - prietena copiilor

   Biblioteca „Liviu Rebreanu” este mereu deschisă pentru vizitatorii dornici de a cunoaşte lumea cărţii. Astfel, micuţii din grupa a V-a de la Grădiniţa nr. 159 ne-au încântat miercuri, 24.06.2015 cu prezenţa lor. Doamna bibliotecară Sajin Mariana le-a efectuat copiilor o excursie prin sălile bibliotecii. Micuţii au rămas uimiţi de rafturile pline de cărţi colorate şi interesante.
   Vizitatorii au avut norocul şi fericirea să cunoască noua colecţie de cărţi pentru copii. Evident că nu a fost suficientă doar privirea cărţilor, copiii arzând de nerăbdare să asculte poveştile incluse în cărţi, să răsfoiască volumele, să privească imaginile captivante. Doamna bibliotecară le-a citit copilaşilor cartea Alice în Ţara Minunilor (încadrată în colecţia nouă de volume pentru copii  Ştiu să citesc). Le-a plăcut mult povestea şi au afirmat cu certitudine  că doresc cu toţii să călătorească în lumea magică din basm.
   Pentru a cunoaşte o altă poveste din colecţia nouă, copiii au vizionat desenul animat Heidi. S-au dovedit a fi foarte atenţi şi foarte răbdători. Au privit desenul animat cu inima la gură. Pentru o asimilare mai bună a basmului, copiii au spus într-un glas că vor împrumuta această carte. În acest mod vor putea vedea dacă istoria din desenul animat  coincide întocmai cu basmul din carte.
   Aici excursia nu a luat sfârşit. Copiilor li s-a propus să participe la un concurs de erudiţie. Li se citeau ghicitori, iar cei mai ingenioşi ridicau mânuţa şi ofereau răspunsul adecvat. Trebuie să menţionăm că vizitatorii noştri au trecut cu brio acest concurs. Nu doar ofereau răspunsuri corecte pentru ghicitori, dar spuneau şi ei ghicitori auzite de la părinţi, de la bunici, de la educatori.

   Am observat că vizita la bibliotecă a avut un impact pozitiv asupra copiilor. De la o vârstă fragedă ei au posibilitatea să înţeleagă cât este de utilă frecventarea bibliotecii şi stabilirea unei relaţii de prietenie cu lumea cărţii.


22 iunie 2015

Pe undele basmelor...

   Ştiu să citesc este o serie de poveşti cunoscute de micuţii din toată lumea. Poveştile incluse în serie îi vor motiva pe copii să îndrăgească lectura. Textele sunt structurate pe 4 niveluri, acest lucru făcând posibilă nu doar iniţierea copilului în arta lecturii, dar şi practicarea ei în mod independent. Cărţile conţin ilustraţii, în acest mod sporindu-se gradul de  accesibilitate a poveştilor, dar şi interesul continuu pentru citit.


Iepurele şi broasca-ţestoasă. - Bucureşti: Prut, 2014. - 24 p.
   Este o poveste utilă cititorilor, învăţându-ne să nu fim nicicând prea încrezuţi în forţele proprii. Luând în derâdere neajunsurile altcuiva şi preamărind propriile noastre calităţi, putem fi plasaţi în situaţii jenante. Este cazul iepurelui din poveste, care ignorând insistenţa broaştei-ţestoase, dar şi fiind prea încrezut în rapiditatea sa, se face de râs în faţa întregii păduri.



 Frumoasa şi bestia. – Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p.

   Povestea dată dovedeşte că aparenţele înşeală. Uneori, după un chip înfricoşător se ascunde un suflet bun, iar după masca de ură se ascunde o inimă plină de iubire. Nu s-a lăsat minţită de primele impresii frumoasa din poveste şi în final este răsplătiră printr-o iubire sinceră. De asemenea, în poveste se pune accent pe legătura puternică dintre părinţi şi copii.
Cartea junglei. – Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p.
   
   Este un exemplu elocvent al prieteniei dintre om şi animale. Este o carte despre renumitul erou Mowgli, copil al junglei, micuţ înfiat de lupi. Cartea oferă posibilitatea de a observa ingeniozitatea omului, condiţiile de adaptare a acestuia în mediul sălbatic al junglei, dar şi relaţiile ce se stabilesc între Mowgli şi viţuitoarele naturii.



 Peter Pan. – Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p.

   Povestea oferă cititorilor oportunitatea de a călători în lumi magice, unde micuţii eroi ştiu să zboare. Este vorba despre acţiunile pline de curaj ale lui Peter Pan. Acesta riscă cu propria viaţă, pentru a-şi salva prietenii şi pentru a-i vedea fericiţi. Faptele lui Peter Pan sunt demne de urmat.




Bucle-Aurii şi cei trei urşi. – Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p. 

   Fetiţa cu bucle aurii, eroina din poveste, se ciocneşte cu o problemă dificilă – fiind atât de mică, se rătăceşte într-o pădure enormă. Povestea reflectă modul în care se descurcă micuţa. Găseşte adăpost, hrană, loc de odihnă, dar se sperie de stăpânii acestor comodităţi – o familie de urşi. Lecturând întreaga poveste, cititorii vor afla cu ce se finalizează excursia fetiţei.




Tom-Degeţel. - Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p.

   Povestea dată demonstrează că puterea constă nu în mărimea corpului, dar în ingeniozitate. Tom este un copil mărunţel cît un degeţel, dar foarte aprig şi descurcăreţ. Nu îi este frică să ajungă pe mâna unui negustor avar, dar nici să se lege cu nişte tâlhari. Toate acestea pentru a obţine un trai asigurat din punct de vedere material pentru părinţi, dar şi pentru a nu permite săvârşirea răului în lume. Prin intermediul poveştii observăm cât de frumoase sunt aventurile, dar şi periculoase.

Ali Baba şi cei patruzeci de hoţi. - Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p.
   
   Este o poveste învăluită într-o atmosferă de mister. Cuvintele magice Sesam, deschide-te! sunt utilizate aici pentru obţinerea unei comori enorme. Dar aceste cuvinte nu aduc doar bogăţii, dar şi multe primejdii. Poţi căpăta avere, dar poţi rămâne fără familie sau te poţi priva de propria viaţă. Povestea ne învaţă să fim mereu precauţi, să nu avem prea multă încredere în străini şi mereu să fim cu ochii în patru.

     
 Alice în Ţara Minunilor. - Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p.

     Uneori visul ne poartă în lumi ciudate. Alice, adormind, capătă abilitatea de se micşora şi de a creşte în orice moment îi pofteşte inima. Ajunge într-o lume deosebită, stă de vorbă cu animalele, stârneşte furia Reginei de Cupă, joacă crochet şi... se trezeşte. Povestea merită a fi lecturată, întrucât ne demonstrează că magia poate fi realizată prin intermediul visului.
Călătoriile lui Gulliver în Lilliput. – Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p.
   
   Lumea noastră, a oamenilor comuni, nu este unică. Această idee e dezvoltată în povestea menţionată. Gulliver, eroul din poveste, ajunge în urma unui naufragiu, în ţara Lilliput. Este o ţară de oameni minusculi şi are posibilitatea de a trăi în mediul lor, ba chiar îi şi salvează de necazuri. Nu mereu bunătatea e răsplătită cu bunătate, idee desprinsă din poveste. Lecturarea poveştii date explică această idee şi demonstrează că dorul de casă stă la baza sufletului omenesc.

Heidi. – Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p.


     Prin intermediul acestei poveşti observăm că un suflet luminos poate schimba un om spre bine. Este vorba de Heidi, o fetiţă zglobie ce se împrieteneşte cu păstorul Peter, are grijă de el şi chiar îl învaţă a citi. Micuţa Heidi trăieşte cu bunicul, izolat de lume şi ursuz. Dar inima bunicului se topeşte şi sufletul se umple de bucurie de când micuţa trăieşte cu el. Bătrânul devine mai sociabil şi viaţa acestuia se schimbă spre bine. Lecturând povestea, cititorii la sigur capătă energia micuţei Heidi, dar şi iubirea acesteia pentru viaţă.



         Urăm micilor cititori lectură plăcută!

19 iunie 2015

Verbul Galinei Furdui: rechemarea din tăceri

   
   Gânditorul american Theodore Parker afirma: „Cărţile care te ajută cel mai mult sunt cele care te fac să gândeşti cel mai mult. Cel mai greu înveţi când citeşti cărţi uşoare; dar o carte extraordinară, care vine de la un gânditor remarcabil, este o corabie a gândirii, plină la refuz cu adevăr şi frumuseţe”.
   Într-o astfel de bibliotecă  încap, după părerea mea, şi cărţile semnate de poeta, publicista, eseista, savantul în filosofie Galina Furdui, care vine dintr-o generaţie marcată printr-o gândire de alternativă, preschimbată întru a recupera valorile prin sfidarea erorii, a minciunii despre ceea ce i s-a furat anterior – limbă, istorie, neam –, totodată, „clopotind” clipocitul izvoarelor curate şi adânci pentru care se merita un  mesaj mai special: „Firul se clatină. Sus se strâng clopotari / (O, Doamne, gându-mi iar s-a poticnit). / Faceţi Lumină, chem. Pentru-acest veac cumplit. / Şi-aud sclipind peniţa în mâini de cronicari:– Păzeşte Legătura. Căci fără ea dispari....”  Din această generaţie, urmându-l pe Grigore Vieru, Victor Teleucă, Pavel Boţu, fac parte Anatol Codru, Dumitru Matcovschi, Anatol Ciocanu, Leonida Lari, Serafim Belicov, Ion Vatamanu, Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu şi mulţi alţii care au fost tentaţi de un dialog complex  literar întru recuperarea valorilor, asigurând,  pe  această cale, integrarea în circuitul valorilor universale a celor naţionale, rezistenţa fiind un criteriu decisiv întru rezolvarea ecuaţiei ce ţine de definirea sinelui: „Există în toate o corelaţie. /  Şi-un cod… programat… e-n noi… ne lucrează –  / Formulă valabilă civilizaţiei / Ce-atent în oglindă ridu-şi fardează / De partea cealaltă a ecuaţiei”. Curajoase (să nu uităm că era totuşi apogeul antinaţional al vigeliei procomuniste), accentele mustesc întru revigorarea limbii române (moldoveneşti literare), aici fiind implicaţi anumiţi termeni literari ce nu experimentează eşecul, dar nici jocul cu destinul unui întreg popor. O dovadă în favoarea acestei idei este şi următoarea opinie a  criticului literar Ana Bantoş: „Expresia artistică este pusă în acord cu necesitatea de ordinul culturii, cultura constituindu-se ca memorie a unui popor. În mod uimitor şi paradoxal, la trezirea simţului pentru istoricitate au contribuit topoii legaţi indestructibil de tradiţie: mama, graiul, precum şi multiple motive lirice, între care lacrima, frunza, piatra, izvorul, teiul etc., deoarece însăşi noţiunea de tradiţie cunoaşte în contextul literar basarabean o nouă determinare”. (Ana Bantoş). Scutul meu. Revista Limba Română, nr.9-10, anul XX, 2010 http://www.limbaromana.md/index.php?go=numar&n=22). Or, verbul, culmea pe care-şi creşte pomul vieţii omul de creaţie menit să potolească setea celui însetat de adevăr („Chem stropul ce-i să umezească / Buzele celui însetat. / Chem verbul menit să iubească / Cu-adevărat. Adevărat...”) devine cu atât mai original, când este accesat de către simţuri, cu cât devine inevitabilă încadrarea lui în solemnitatea unor astfel de „noţiuni de tradiţie” menţionate, (dar şi altele), – verb aflat  într-un tot unitar  cu schimbările timpului şi alegerea oportunităţii de a pleda pentru valorile umane şi de a exploata la maximum acest „laborator de făcut minuni –  sufletul” (Marin Preda) întru regăsirea aripilor rătăcite periodic („S-a desfrunzit cerul de aripi. Peste creste / Cine-i să simtă, simte altă rouă. / Te-nchide-n duh şi adevăr. O Veste / Ne caută. Şi-i despre-o treaptă nouă.”) şi avântarea în zborul, deloc uşor („E sacrificiul o constantă a istoriei, / Doar el oferă trepte de zidire. / Se tot deschid ferestrele memoriei / Şi tainele încep dârz să respire”), ce se anunţă confruntare („intrăm în zodia hazardului, vai nouă”), dar şi înfruntare a acestui concurs imprevizibil de împrejurări:” –  … căci e ceva mai mult, mai mult decât vedem, / Cele cinci simţuri sunt doar un prescris îndemn, / Îmi spui. Cunoaşte aripa. Va trebui să zbori. / Învaţă zilnic a nu şti să mori. / Se zbuciumă arcuşul, suspină-aprins viori, / Benefic cad în preajmă patetice ninsori. / Dar e ceva mai mult, mai mult decât vedem, / Cele cinci simţuri sunt doar un prescris îndemn. / –  Deschidete-n sinteză. Din miezul ei solemn, / Păşeşti iubind. Te-nalţi cu chipul demn / Spre lumile din lucruri. În ele – un sacru semn… / Susţii. O taină ce-am cutezat să-nsemn. /   Dar e ceva mai mult, mai mult decât vedem...”.
Dincolo de orizontul posibilei experienţe a lumii credinţei discreditată cu osârdie de vătămătorii ateişti ai  naţionalului (Ursus est magister optimus / Susţine insul din tribună, sus, / Şi-ngheaţă văzduhul, se scurge-ncet pe faţa-mi, / Şi gândul nesupus simt cum încet / Îngheaţă. / Scandează străzi pestriţe, parlamente / Şi continente  ... Trag aţa de pe fus / Şi egocentric o rotesc din mers / În sensul destrămării. E rost şi-n sens /   Invers / Ursus est magister optimus – / Detună-n ceruri. E adevărul, da. / Ci peste pleoapa-mi se coboară grea / Însingurarea lebedei, / De stea (Ursus)), eul se incendiază de El, o renaştere a însăşi mirării luminii, de la origini, văzută mereu ca salvatoare a celor roşi de nesiguranţa, de îndoială; El, cel ce te tentează prin sublimu-I etern să lecturezi pasiunea pentru actul de iubire pe propriul suflet întru măreţia dezrobirii şi cea a înălţării: – Achită datoria până-a pleca de-aici / Uită greşeala grea, seacă-ţi durerea, / Chiar dacă e să rabzi tăiş de brici, / Iubirea, numai ea îţi este-averea. / Când cugetul aduni, spre inimă-l ridici, / Ţi se deschide Taina (deci Puterea), / E s-o cunoşti până-a pleca de-aici – / Nu mai privi-napoi, uită căderea. / – O, îngerul meu blând, îmi tot indici, / Deşi-mi cunosc, străveche, încăperea, / Mi-s dragi aripa ta, şi mângâierea, / Dar frige-amarnic focu-n cicatrici...– Achită datoria până-a pleca de-aici”.
Din pulbere de lumină adunată, creaţia poetică a Galinei Furdui este o deschidere spre panorama în care  celestul – El – („Atât de singur vârful. Atât de singur...”) încearcă să se apropie mereu de teluricul ce-şi acceptă degringoladele, un stimulent al însingurăii razei („La poala-i jos, gălăgioase crânguri / Ziua-şi rotesc spre-apus şi iar spre-amiază.../ El, raza Lui le-o tot presară licur / Şi râde-plânge şi se subţiază  / Spre nalte ramuri. El. Atât de singur.”). Şi în această debandadă, „poalei” îi este asigurat golul asistat de cei mulţi şi a cărui reconsiderare este inevitabilă („Să ştii s-asculţi pustiul cel tăinuit în noi / Şi cum străbate-n gânduri al semnelor şuvoi... / Chemaţi sunt toţi. Ajung cei ce-nţeleg / Că-n roua de pe frunză e Universu-ntreg”. „O lege-a sacrificului se cere”) în cazul în care descifrarea semnelor („Trăieşte sufletul. Osu-ţi se mişcă doar / Şi-n trepte-i Semnul care  ţi-a fost dat...”) constituie un proces de developare a firului vieţii şi orientarea spre ieşirea din impasul unui „drum bifurcat: cel fals, şi-adevăratul”, cu mereu dorinţa de a-l depăşi, ascultând de glasul raţiunii („Deloc uşor să ieşi din secundar, / Căci trupul te anunţă inculpat. / Ci raza te aşteaptă  temerar / oricât ai fi, oricât de vinovat...”), pe care neapărat trebuie să-l auzi pentru a-l distinge ca tot unitar cu paradisul descoperit pe pământ: „Ştiu pasărea cu aripi de lumine – / Coboară-adesea, vine lângă mine / Şi-aud un glas cu glasu-i cuvântând / Că lumea toată  e un cântec blând...”. Noţiunea de semn în creaţia Galinei Furdui poate fi interpretată ca  indicator al cunoaşterii continuu, ca cerinţă esenţială de regăsire a confortului prin dezvăluirea misterului, dar, în primul rând, cel ce vizează în mod direct destinul uman cu transcenderea prin suferinţă: „Te-nalţi şi cazi, sorbi Cupele Jertfirii / Şi cresc fântâni sub lacrima-ţi fierbinte. / Doar sacrificiul pe scara dăinuirii, / El, numai el, ne mişcă înainte...”. Apelând latinescul lui Socrate „Cunoaşte-te pe tine însuţi”, se face distinct spiritul creativ al savantului  prin cea dintâi exigenţă a raţiunii a cărei temelie este cunoaşterea şi înţelepciunea: „Când cugetu-l aduni, spre inimă-l ridici, / Ţi se deschide Taina (deci Puterea), / E s-o cunoşti pân-a pleca de-aici – / Nu mai privi-napoi, uită căderea...”.
Vlăstarii substanţei cenuşii se fructifică prin cuvântul menit să influenţeze altă gândire, să o mobilizeze astfel, încât să bucure mereu cu prospeţimea unui izvor al meditaţiilor valoroase într-un circuit constant al diseminării / selectării acelor ce s-ar lansa zile lipsite de întuneric („Nu spre sfârşitul lumii mergem –  / În faţă-avem sfârşitul nopţii. / Să ne grăbim umbra   s-o ştergem / De pe portalurile sorţii...”) şi ar asigura vivacitate spaţiului de supremă fericire a fiinţei umane prin „copiii  spiritului” – gândurile frumoase numite astfel de scriitorul spaniol Baltasar Gracian – spre ieşirea din nişte labirinturi („Există, da, în toate o sacră misiune / Şi-mi strigi să fug de calea ce apune / Căci spaţiul închis ieşire presupune. / Ci cum răzbeşti? / Prin noapte cum ajungi / Ceaţa din ochi, precum e s-o alungi, / Frânt   de-oboseală, plin de vechi lacune, / Cum să te smulgi din verbele comune?”), graţie cărora devii tu însuţi – cel privilegiat să se ridice... Conceptul filosofic Cogito ergo sum al lui René Descartes, apărut în Discurs despre metodă (1637) este revitalizată, aşadar şi realizată, în creaţia poetei Galina Furdui printr-o altă idee a gânditorului P.Syrus: „Să cugeţi mereu la cele prin care poţi să fii liniştit” (“Pe fila-mi fierbinte se-aşează-o albină. / În trecerea ei de secundă-regină / Polenul ni-l lasă. Se stinge-n povaţă, / Privind-o, mileniul se schimbă la faţă... / Minunea secundei e mult mai măreaţă”), eul liric fiind dominat de reflecţia înseninării, aşadar şi de cea a materializării gândirii cu înrădăcinare organică în viaţă, produs valoros ce pretinde a fi ochi deschis ca parte a Marii Creaţii: „Şi-i să tot cauţi, orb, printre dileme / Sensul precis al termenului vreme. / Dar arbitrare-s  şi-axiomele, vezi bine, / Darmite  integritatea ce, ştii, nu-ţi aparţine...”.
Poemele Galinei Furdui sunt nişte îndrumări întru ordonarea gândurilor, când apar mai multe semne de întrebare: „care îmi este misiunea?” –  („Suntem trimişi aici cu lege strict prescrisă”); „cine sunt?” („Eşti marele prizonier al micului tău eu / Nu poţi ieşi din cerc. Deşi te zbaţi mereu..”); „încotro merg?” („Grăbesc. Rămâne-n urmă secera-ntrebării / Semnul aud. În ochiul lumânării. / Înot. Dar unde-s? Braţul –pod cum creşte, / Ţărmu-ating. Respir nepământeşte... / Iar la sfârşit tot ce-ai lăsat vorbeşte”); „ce-mi rămâne de ales?” (-„Cel ce iubeşte e un mare înţelept / Şi cel nemulţumit sărac mereu rămâne...”)... Ele dezvăluie gradul de corectitudine, atutudinea şi poziţia eului în determinarea drumului vieţii, dar şi fascinaţia  pentru  Absolutul ce nu minte şi care e deschidere plină de sens, spre regret, nu în afara vicisitudinilor: “Doar sacrificiul, pe scara depăşirii, / El, numai el, ne mişcă înainte. / Şi calmul – o virtute ce dezminte / Eşecul pe traseul devenirii...”
   Poezia Galinei Furdui cheamă la însuşirea Lecţiei vieţii, în care se simte obsesia de frumos, în sensul unei nebunii frumoase, cu totala sfidare a eşecurilor, dar  şi ignorarea haosului prin iubire şi compasiune, suportul fiind excelenţa morală ce alimentează alte suflete, dovadă că minunile există şi cea mai mare dintre ele este omul Om. Aşa sau altfel, spaţiul eului între cer şi pământ este  cel al solitudinii, dar nicidecum al izolării totale , vânturându-şi constrângerea întru totală dependenţă  şi insistând pe ideea tratării insuficienţei de armonii: „Cel care umileşte ajunge să se roage / Şi cel care urăşte din ură i se trage. / Invidia ucide. Rugina sparge fierul".(O, adevăruri, voi! Aţi inundat parterul). În aplauzele unei domoliri a neliniştilor  gravitează efectele terapiei pronunţării a adevărului scris, dar şi încrederea că  „vulturul de unul singur zboară”: „– Mai explicit un pic... Ar fi să şi greşeşti... / Îmi tot şopteşti. – E-n teză mult nesaţiu. / Ci eu adun de printre stele veşti / Şi le-mpletesc în crengi de saburaţiu – / Aici cu Acolo... Pur şi simplu veşti / Care susţin că sunt, că legătura eşti”. Este, poate, soarta geniului  dictată de o „Prezicere” („Vor trece ani de frunză spulberată. / La margine de drum casă de om va-mparte / Cuvânt topit în cântec / Şi dor crescut în vatră./ Sfios, va bate-n poartă cu glas de blândă soartă / Copilul de demult – destin de nouă carte. / Vor trece ani şi nu vei şti / De moarte”.) ce sugerează propria recuperare prin „Supremul Semn al Veşniciei Lui / şi al iubirii pentru noi, curate... Iubirea, deci Lumina Semnului”. Iar dintr-o „Presimţire” („Se-ntâmplă ceva, se întâmplă – / În suflet s-au frânt nişte strune. / Acéle ce ştiu a susţine Credinţa. E sunetul ultim, ce simte / Că sângele nu poate minte. / Că verbul şi struna-s să cânte”.) răsună vocea esenţei tuturor esenţelor a unei credinţe ca deschidere întru recunoaşterea magiei Celui  ce vine: „El vine. / Adâncă, tăcere, / Adâncă pân’ la mistuire. / Preludiu e cântecul tău. / Şi mântuire. / Blândă, ca niciodată blândă, durere, / Aşterne în calea-i putere. Putere. / El vine! / Însetat, / Cutremurat de uimire, /  Bate-ncet la fereastră / Ceasul cel unic / al dragostei / noastre”. Aşadar, „Nihil sine Deo”, adică „Nimic în afara lui Dumnezeu”, pentru că poţi fi tu doar numai acel ce subscrii Ordinii de Sus: “Deschide-te-n sinteză. Din miezul ei solemn, / Păşeşti iubind. Te-nalţi cu chipul demn / Spre lumile din lucruri. În ele –un sacru semn... / Susţii. O taină ce-am cutezat să-nsemn. / Dar e ceva mai mult, mai mult decât vedem”.  
   Gamă de culori verbale distinge ochiul interior al omului de creaţie Galina Furdui în spaţiul pestriţ mirean, secundând adevărul şi cartografiind plinătatea acestuia într-o societate  scufundată în bezna nedeterminării dincolo de care există valoarea umană sub oblăduirea  mirificului divin, poeta împărtăşind bucuria contemplării fiecărui mister în care odihneşte Dumnezeu, aşadar şi sufletul. Este vorba de cartea autoare care are un destin – cel de a dăinui în mereu prospeţimea valului timpurilor unei literaturi („Căci pasărea nu-şi cântă sieşi”) şi a fi revărsare de clipe în care să te regăseşti iubitorul de Lumină, perceput nu numai ca moştenitor, ci şi ca valorificator al acestei lumini („Acoperă-mă cu lumină, /  Mi-e dor de ea, mi-e dor acum. / Aud sub gene-o violină / Şi-n Ceruri – nici urmă de fum. / Pe drumu-mi scris în serpentină / Nu vreu culori, nici rol postum, / Acoperă-mă cu lumină / Acum când steaua chem, acum. / Cresc florile în rădăcină / Un verb. Volum după volum... / La ultima filă de-album / Doar ochii tăi mă însenină. / Acoperă-mă cu lumină / Acum, cât sunt aici, acum...”), trăind Legea Iubirii cu gândul mereu spre Cel fără de moarte...

Lidia GROSU, poetă, cercetător literar