30 iunie 2015

O vizită dulce la bibliotecă

   
   Vara este perioada cea mai îndrăgită de copii. Este anotimpul în care soarele străluceşte cu multă putere şi este timpul în care cireşele dulci ne fac din ochi şi ne îngântă cu gustul lor. Pentru a le forma copiilor deprinderea pentru lectură, bibliotecara Zelinschi Angela le-a pregătit micuţilor de la Grădiniţa nr. 160 o surpriză delicioasă. Iniţial, copiilor le-a fost prezentată cartea "În cămaşă de cireaşă” de Arcadie Suceveanu. Le-a plăcut foarte mult să asculte poezii despre cireşe, despre portocale, despre ciocolată etc. Este firesc acest lucru, căci toate aceste lucruri sunt specifice copilăriei.
   Întrucât cireşele seamănă la exterior cu vişinele, doamna bibliotecară le-a enunţat vizitatorilor deosebirile dintre aceste fructe, dar şi modul în care pot fi administrate ele. Micuţii au fost întrebaţi dacă ştiu autori care au scris despre cireşe. În cor, copiii au afirmat că Ion Creangă apelează la delicioasele fructe în opera sa. Astfel, copiilor li s-a propus să vizioneze La cireşe (filmuleţ creat în baza lucrării Amintiri din copilărie). Au râs cu poftă micii noştri vizitatori. De asemenea, copilaşii au avut frumosul prilej de a asculta un cântecel despre cireşe. I-a entuziasmat nu doar melodia, dar şi imaginile viu colorate ce se perindau pe ecran în timpul audierii.

   Dorind să mai stea la bibliotecă, copiii au privit şi un desenat animat (Gâsca cu pene de aur). Dacă la cinema se ronţăie pop-corn, atunci copiilor li s-au oferit cireşe. Astfel, vizita la bibliotecă le-a părut copiilor mai dulce şi le-a stârnit dorinţa de a veni aici regulat. Îi aşteptăm cu mult drag şi sperăm că vor stabili o legătură durabilă cu biblioteca.

26 iunie 2015

Cartea - prietena copiilor

   Biblioteca „Liviu Rebreanu” este mereu deschisă pentru vizitatorii dornici de a cunoaşte lumea cărţii. Astfel, micuţii din grupa a V-a de la Grădiniţa nr. 159 ne-au încântat miercuri, 24.06.2015 cu prezenţa lor. Doamna bibliotecară Sajin Mariana le-a efectuat copiilor o excursie prin sălile bibliotecii. Micuţii au rămas uimiţi de rafturile pline de cărţi colorate şi interesante.
   Vizitatorii au avut norocul şi fericirea să cunoască noua colecţie de cărţi pentru copii. Evident că nu a fost suficientă doar privirea cărţilor, copiii arzând de nerăbdare să asculte poveştile incluse în cărţi, să răsfoiască volumele, să privească imaginile captivante. Doamna bibliotecară le-a citit copilaşilor cartea Alice în Ţara Minunilor (încadrată în colecţia nouă de volume pentru copii  Ştiu să citesc). Le-a plăcut mult povestea şi au afirmat cu certitudine  că doresc cu toţii să călătorească în lumea magică din basm.
   Pentru a cunoaşte o altă poveste din colecţia nouă, copiii au vizionat desenul animat Heidi. S-au dovedit a fi foarte atenţi şi foarte răbdători. Au privit desenul animat cu inima la gură. Pentru o asimilare mai bună a basmului, copiii au spus într-un glas că vor împrumuta această carte. În acest mod vor putea vedea dacă istoria din desenul animat  coincide întocmai cu basmul din carte.
   Aici excursia nu a luat sfârşit. Copiilor li s-a propus să participe la un concurs de erudiţie. Li se citeau ghicitori, iar cei mai ingenioşi ridicau mânuţa şi ofereau răspunsul adecvat. Trebuie să menţionăm că vizitatorii noştri au trecut cu brio acest concurs. Nu doar ofereau răspunsuri corecte pentru ghicitori, dar spuneau şi ei ghicitori auzite de la părinţi, de la bunici, de la educatori.

   Am observat că vizita la bibliotecă a avut un impact pozitiv asupra copiilor. De la o vârstă fragedă ei au posibilitatea să înţeleagă cât este de utilă frecventarea bibliotecii şi stabilirea unei relaţii de prietenie cu lumea cărţii.


22 iunie 2015

Pe undele basmelor...

   Ştiu să citesc este o serie de poveşti cunoscute de micuţii din toată lumea. Poveştile incluse în serie îi vor motiva pe copii să îndrăgească lectura. Textele sunt structurate pe 4 niveluri, acest lucru făcând posibilă nu doar iniţierea copilului în arta lecturii, dar şi practicarea ei în mod independent. Cărţile conţin ilustraţii, în acest mod sporindu-se gradul de  accesibilitate a poveştilor, dar şi interesul continuu pentru citit.


Iepurele şi broasca-ţestoasă. - Bucureşti: Prut, 2014. - 24 p.
   Este o poveste utilă cititorilor, învăţându-ne să nu fim nicicând prea încrezuţi în forţele proprii. Luând în derâdere neajunsurile altcuiva şi preamărind propriile noastre calităţi, putem fi plasaţi în situaţii jenante. Este cazul iepurelui din poveste, care ignorând insistenţa broaştei-ţestoase, dar şi fiind prea încrezut în rapiditatea sa, se face de râs în faţa întregii păduri.



 Frumoasa şi bestia. – Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p.

   Povestea dată dovedeşte că aparenţele înşeală. Uneori, după un chip înfricoşător se ascunde un suflet bun, iar după masca de ură se ascunde o inimă plină de iubire. Nu s-a lăsat minţită de primele impresii frumoasa din poveste şi în final este răsplătiră printr-o iubire sinceră. De asemenea, în poveste se pune accent pe legătura puternică dintre părinţi şi copii.
Cartea junglei. – Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p.
   
   Este un exemplu elocvent al prieteniei dintre om şi animale. Este o carte despre renumitul erou Mowgli, copil al junglei, micuţ înfiat de lupi. Cartea oferă posibilitatea de a observa ingeniozitatea omului, condiţiile de adaptare a acestuia în mediul sălbatic al junglei, dar şi relaţiile ce se stabilesc între Mowgli şi viţuitoarele naturii.



 Peter Pan. – Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p.

   Povestea oferă cititorilor oportunitatea de a călători în lumi magice, unde micuţii eroi ştiu să zboare. Este vorba despre acţiunile pline de curaj ale lui Peter Pan. Acesta riscă cu propria viaţă, pentru a-şi salva prietenii şi pentru a-i vedea fericiţi. Faptele lui Peter Pan sunt demne de urmat.




Bucle-Aurii şi cei trei urşi. – Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p. 

   Fetiţa cu bucle aurii, eroina din poveste, se ciocneşte cu o problemă dificilă – fiind atât de mică, se rătăceşte într-o pădure enormă. Povestea reflectă modul în care se descurcă micuţa. Găseşte adăpost, hrană, loc de odihnă, dar se sperie de stăpânii acestor comodităţi – o familie de urşi. Lecturând întreaga poveste, cititorii vor afla cu ce se finalizează excursia fetiţei.




Tom-Degeţel. - Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p.

   Povestea dată demonstrează că puterea constă nu în mărimea corpului, dar în ingeniozitate. Tom este un copil mărunţel cît un degeţel, dar foarte aprig şi descurcăreţ. Nu îi este frică să ajungă pe mâna unui negustor avar, dar nici să se lege cu nişte tâlhari. Toate acestea pentru a obţine un trai asigurat din punct de vedere material pentru părinţi, dar şi pentru a nu permite săvârşirea răului în lume. Prin intermediul poveştii observăm cât de frumoase sunt aventurile, dar şi periculoase.

Ali Baba şi cei patruzeci de hoţi. - Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p.
   
   Este o poveste învăluită într-o atmosferă de mister. Cuvintele magice Sesam, deschide-te! sunt utilizate aici pentru obţinerea unei comori enorme. Dar aceste cuvinte nu aduc doar bogăţii, dar şi multe primejdii. Poţi căpăta avere, dar poţi rămâne fără familie sau te poţi priva de propria viaţă. Povestea ne învaţă să fim mereu precauţi, să nu avem prea multă încredere în străini şi mereu să fim cu ochii în patru.

     
 Alice în Ţara Minunilor. - Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p.

     Uneori visul ne poartă în lumi ciudate. Alice, adormind, capătă abilitatea de se micşora şi de a creşte în orice moment îi pofteşte inima. Ajunge într-o lume deosebită, stă de vorbă cu animalele, stârneşte furia Reginei de Cupă, joacă crochet şi... se trezeşte. Povestea merită a fi lecturată, întrucât ne demonstrează că magia poate fi realizată prin intermediul visului.
Călătoriile lui Gulliver în Lilliput. – Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p.
   
   Lumea noastră, a oamenilor comuni, nu este unică. Această idee e dezvoltată în povestea menţionată. Gulliver, eroul din poveste, ajunge în urma unui naufragiu, în ţara Lilliput. Este o ţară de oameni minusculi şi are posibilitatea de a trăi în mediul lor, ba chiar îi şi salvează de necazuri. Nu mereu bunătatea e răsplătită cu bunătate, idee desprinsă din poveste. Lecturarea poveştii date explică această idee şi demonstrează că dorul de casă stă la baza sufletului omenesc.

Heidi. – Bucureşti: Prut, 2014. – 24 p.


     Prin intermediul acestei poveşti observăm că un suflet luminos poate schimba un om spre bine. Este vorba de Heidi, o fetiţă zglobie ce se împrieteneşte cu păstorul Peter, are grijă de el şi chiar îl învaţă a citi. Micuţa Heidi trăieşte cu bunicul, izolat de lume şi ursuz. Dar inima bunicului se topeşte şi sufletul se umple de bucurie de când micuţa trăieşte cu el. Bătrânul devine mai sociabil şi viaţa acestuia se schimbă spre bine. Lecturând povestea, cititorii la sigur capătă energia micuţei Heidi, dar şi iubirea acesteia pentru viaţă.



         Urăm micilor cititori lectură plăcută!

19 iunie 2015

Verbul Galinei Furdui: rechemarea din tăceri

   
   Gânditorul american Theodore Parker afirma: „Cărţile care te ajută cel mai mult sunt cele care te fac să gândeşti cel mai mult. Cel mai greu înveţi când citeşti cărţi uşoare; dar o carte extraordinară, care vine de la un gânditor remarcabil, este o corabie a gândirii, plină la refuz cu adevăr şi frumuseţe”.
   Într-o astfel de bibliotecă  încap, după părerea mea, şi cărţile semnate de poeta, publicista, eseista, savantul în filosofie Galina Furdui, care vine dintr-o generaţie marcată printr-o gândire de alternativă, preschimbată întru a recupera valorile prin sfidarea erorii, a minciunii despre ceea ce i s-a furat anterior – limbă, istorie, neam –, totodată, „clopotind” clipocitul izvoarelor curate şi adânci pentru care se merita un  mesaj mai special: „Firul se clatină. Sus se strâng clopotari / (O, Doamne, gându-mi iar s-a poticnit). / Faceţi Lumină, chem. Pentru-acest veac cumplit. / Şi-aud sclipind peniţa în mâini de cronicari:– Păzeşte Legătura. Căci fără ea dispari....”  Din această generaţie, urmându-l pe Grigore Vieru, Victor Teleucă, Pavel Boţu, fac parte Anatol Codru, Dumitru Matcovschi, Anatol Ciocanu, Leonida Lari, Serafim Belicov, Ion Vatamanu, Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu şi mulţi alţii care au fost tentaţi de un dialog complex  literar întru recuperarea valorilor, asigurând,  pe  această cale, integrarea în circuitul valorilor universale a celor naţionale, rezistenţa fiind un criteriu decisiv întru rezolvarea ecuaţiei ce ţine de definirea sinelui: „Există în toate o corelaţie. /  Şi-un cod… programat… e-n noi… ne lucrează –  / Formulă valabilă civilizaţiei / Ce-atent în oglindă ridu-şi fardează / De partea cealaltă a ecuaţiei”. Curajoase (să nu uităm că era totuşi apogeul antinaţional al vigeliei procomuniste), accentele mustesc întru revigorarea limbii române (moldoveneşti literare), aici fiind implicaţi anumiţi termeni literari ce nu experimentează eşecul, dar nici jocul cu destinul unui întreg popor. O dovadă în favoarea acestei idei este şi următoarea opinie a  criticului literar Ana Bantoş: „Expresia artistică este pusă în acord cu necesitatea de ordinul culturii, cultura constituindu-se ca memorie a unui popor. În mod uimitor şi paradoxal, la trezirea simţului pentru istoricitate au contribuit topoii legaţi indestructibil de tradiţie: mama, graiul, precum şi multiple motive lirice, între care lacrima, frunza, piatra, izvorul, teiul etc., deoarece însăşi noţiunea de tradiţie cunoaşte în contextul literar basarabean o nouă determinare”. (Ana Bantoş). Scutul meu. Revista Limba Română, nr.9-10, anul XX, 2010 http://www.limbaromana.md/index.php?go=numar&n=22). Or, verbul, culmea pe care-şi creşte pomul vieţii omul de creaţie menit să potolească setea celui însetat de adevăr („Chem stropul ce-i să umezească / Buzele celui însetat. / Chem verbul menit să iubească / Cu-adevărat. Adevărat...”) devine cu atât mai original, când este accesat de către simţuri, cu cât devine inevitabilă încadrarea lui în solemnitatea unor astfel de „noţiuni de tradiţie” menţionate, (dar şi altele), – verb aflat  într-un tot unitar  cu schimbările timpului şi alegerea oportunităţii de a pleda pentru valorile umane şi de a exploata la maximum acest „laborator de făcut minuni –  sufletul” (Marin Preda) întru regăsirea aripilor rătăcite periodic („S-a desfrunzit cerul de aripi. Peste creste / Cine-i să simtă, simte altă rouă. / Te-nchide-n duh şi adevăr. O Veste / Ne caută. Şi-i despre-o treaptă nouă.”) şi avântarea în zborul, deloc uşor („E sacrificiul o constantă a istoriei, / Doar el oferă trepte de zidire. / Se tot deschid ferestrele memoriei / Şi tainele încep dârz să respire”), ce se anunţă confruntare („intrăm în zodia hazardului, vai nouă”), dar şi înfruntare a acestui concurs imprevizibil de împrejurări:” –  … căci e ceva mai mult, mai mult decât vedem, / Cele cinci simţuri sunt doar un prescris îndemn, / Îmi spui. Cunoaşte aripa. Va trebui să zbori. / Învaţă zilnic a nu şti să mori. / Se zbuciumă arcuşul, suspină-aprins viori, / Benefic cad în preajmă patetice ninsori. / Dar e ceva mai mult, mai mult decât vedem, / Cele cinci simţuri sunt doar un prescris îndemn. / –  Deschidete-n sinteză. Din miezul ei solemn, / Păşeşti iubind. Te-nalţi cu chipul demn / Spre lumile din lucruri. În ele – un sacru semn… / Susţii. O taină ce-am cutezat să-nsemn. /   Dar e ceva mai mult, mai mult decât vedem...”.
Dincolo de orizontul posibilei experienţe a lumii credinţei discreditată cu osârdie de vătămătorii ateişti ai  naţionalului (Ursus est magister optimus / Susţine insul din tribună, sus, / Şi-ngheaţă văzduhul, se scurge-ncet pe faţa-mi, / Şi gândul nesupus simt cum încet / Îngheaţă. / Scandează străzi pestriţe, parlamente / Şi continente  ... Trag aţa de pe fus / Şi egocentric o rotesc din mers / În sensul destrămării. E rost şi-n sens /   Invers / Ursus est magister optimus – / Detună-n ceruri. E adevărul, da. / Ci peste pleoapa-mi se coboară grea / Însingurarea lebedei, / De stea (Ursus)), eul se incendiază de El, o renaştere a însăşi mirării luminii, de la origini, văzută mereu ca salvatoare a celor roşi de nesiguranţa, de îndoială; El, cel ce te tentează prin sublimu-I etern să lecturezi pasiunea pentru actul de iubire pe propriul suflet întru măreţia dezrobirii şi cea a înălţării: – Achită datoria până-a pleca de-aici / Uită greşeala grea, seacă-ţi durerea, / Chiar dacă e să rabzi tăiş de brici, / Iubirea, numai ea îţi este-averea. / Când cugetul aduni, spre inimă-l ridici, / Ţi se deschide Taina (deci Puterea), / E s-o cunoşti până-a pleca de-aici – / Nu mai privi-napoi, uită căderea. / – O, îngerul meu blând, îmi tot indici, / Deşi-mi cunosc, străveche, încăperea, / Mi-s dragi aripa ta, şi mângâierea, / Dar frige-amarnic focu-n cicatrici...– Achită datoria până-a pleca de-aici”.
Din pulbere de lumină adunată, creaţia poetică a Galinei Furdui este o deschidere spre panorama în care  celestul – El – („Atât de singur vârful. Atât de singur...”) încearcă să se apropie mereu de teluricul ce-şi acceptă degringoladele, un stimulent al însingurăii razei („La poala-i jos, gălăgioase crânguri / Ziua-şi rotesc spre-apus şi iar spre-amiază.../ El, raza Lui le-o tot presară licur / Şi râde-plânge şi se subţiază  / Spre nalte ramuri. El. Atât de singur.”). Şi în această debandadă, „poalei” îi este asigurat golul asistat de cei mulţi şi a cărui reconsiderare este inevitabilă („Să ştii s-asculţi pustiul cel tăinuit în noi / Şi cum străbate-n gânduri al semnelor şuvoi... / Chemaţi sunt toţi. Ajung cei ce-nţeleg / Că-n roua de pe frunză e Universu-ntreg”. „O lege-a sacrificului se cere”) în cazul în care descifrarea semnelor („Trăieşte sufletul. Osu-ţi se mişcă doar / Şi-n trepte-i Semnul care  ţi-a fost dat...”) constituie un proces de developare a firului vieţii şi orientarea spre ieşirea din impasul unui „drum bifurcat: cel fals, şi-adevăratul”, cu mereu dorinţa de a-l depăşi, ascultând de glasul raţiunii („Deloc uşor să ieşi din secundar, / Căci trupul te anunţă inculpat. / Ci raza te aşteaptă  temerar / oricât ai fi, oricât de vinovat...”), pe care neapărat trebuie să-l auzi pentru a-l distinge ca tot unitar cu paradisul descoperit pe pământ: „Ştiu pasărea cu aripi de lumine – / Coboară-adesea, vine lângă mine / Şi-aud un glas cu glasu-i cuvântând / Că lumea toată  e un cântec blând...”. Noţiunea de semn în creaţia Galinei Furdui poate fi interpretată ca  indicator al cunoaşterii continuu, ca cerinţă esenţială de regăsire a confortului prin dezvăluirea misterului, dar, în primul rând, cel ce vizează în mod direct destinul uman cu transcenderea prin suferinţă: „Te-nalţi şi cazi, sorbi Cupele Jertfirii / Şi cresc fântâni sub lacrima-ţi fierbinte. / Doar sacrificiul pe scara dăinuirii, / El, numai el, ne mişcă înainte...”. Apelând latinescul lui Socrate „Cunoaşte-te pe tine însuţi”, se face distinct spiritul creativ al savantului  prin cea dintâi exigenţă a raţiunii a cărei temelie este cunoaşterea şi înţelepciunea: „Când cugetu-l aduni, spre inimă-l ridici, / Ţi se deschide Taina (deci Puterea), / E s-o cunoşti pân-a pleca de-aici – / Nu mai privi-napoi, uită căderea...”.
Vlăstarii substanţei cenuşii se fructifică prin cuvântul menit să influenţeze altă gândire, să o mobilizeze astfel, încât să bucure mereu cu prospeţimea unui izvor al meditaţiilor valoroase într-un circuit constant al diseminării / selectării acelor ce s-ar lansa zile lipsite de întuneric („Nu spre sfârşitul lumii mergem –  / În faţă-avem sfârşitul nopţii. / Să ne grăbim umbra   s-o ştergem / De pe portalurile sorţii...”) şi ar asigura vivacitate spaţiului de supremă fericire a fiinţei umane prin „copiii  spiritului” – gândurile frumoase numite astfel de scriitorul spaniol Baltasar Gracian – spre ieşirea din nişte labirinturi („Există, da, în toate o sacră misiune / Şi-mi strigi să fug de calea ce apune / Căci spaţiul închis ieşire presupune. / Ci cum răzbeşti? / Prin noapte cum ajungi / Ceaţa din ochi, precum e s-o alungi, / Frânt   de-oboseală, plin de vechi lacune, / Cum să te smulgi din verbele comune?”), graţie cărora devii tu însuţi – cel privilegiat să se ridice... Conceptul filosofic Cogito ergo sum al lui René Descartes, apărut în Discurs despre metodă (1637) este revitalizată, aşadar şi realizată, în creaţia poetei Galina Furdui printr-o altă idee a gânditorului P.Syrus: „Să cugeţi mereu la cele prin care poţi să fii liniştit” (“Pe fila-mi fierbinte se-aşează-o albină. / În trecerea ei de secundă-regină / Polenul ni-l lasă. Se stinge-n povaţă, / Privind-o, mileniul se schimbă la faţă... / Minunea secundei e mult mai măreaţă”), eul liric fiind dominat de reflecţia înseninării, aşadar şi de cea a materializării gândirii cu înrădăcinare organică în viaţă, produs valoros ce pretinde a fi ochi deschis ca parte a Marii Creaţii: „Şi-i să tot cauţi, orb, printre dileme / Sensul precis al termenului vreme. / Dar arbitrare-s  şi-axiomele, vezi bine, / Darmite  integritatea ce, ştii, nu-ţi aparţine...”.
Poemele Galinei Furdui sunt nişte îndrumări întru ordonarea gândurilor, când apar mai multe semne de întrebare: „care îmi este misiunea?” –  („Suntem trimişi aici cu lege strict prescrisă”); „cine sunt?” („Eşti marele prizonier al micului tău eu / Nu poţi ieşi din cerc. Deşi te zbaţi mereu..”); „încotro merg?” („Grăbesc. Rămâne-n urmă secera-ntrebării / Semnul aud. În ochiul lumânării. / Înot. Dar unde-s? Braţul –pod cum creşte, / Ţărmu-ating. Respir nepământeşte... / Iar la sfârşit tot ce-ai lăsat vorbeşte”); „ce-mi rămâne de ales?” (-„Cel ce iubeşte e un mare înţelept / Şi cel nemulţumit sărac mereu rămâne...”)... Ele dezvăluie gradul de corectitudine, atutudinea şi poziţia eului în determinarea drumului vieţii, dar şi fascinaţia  pentru  Absolutul ce nu minte şi care e deschidere plină de sens, spre regret, nu în afara vicisitudinilor: “Doar sacrificiul, pe scara depăşirii, / El, numai el, ne mişcă înainte. / Şi calmul – o virtute ce dezminte / Eşecul pe traseul devenirii...”
   Poezia Galinei Furdui cheamă la însuşirea Lecţiei vieţii, în care se simte obsesia de frumos, în sensul unei nebunii frumoase, cu totala sfidare a eşecurilor, dar  şi ignorarea haosului prin iubire şi compasiune, suportul fiind excelenţa morală ce alimentează alte suflete, dovadă că minunile există şi cea mai mare dintre ele este omul Om. Aşa sau altfel, spaţiul eului între cer şi pământ este  cel al solitudinii, dar nicidecum al izolării totale , vânturându-şi constrângerea întru totală dependenţă  şi insistând pe ideea tratării insuficienţei de armonii: „Cel care umileşte ajunge să se roage / Şi cel care urăşte din ură i se trage. / Invidia ucide. Rugina sparge fierul".(O, adevăruri, voi! Aţi inundat parterul). În aplauzele unei domoliri a neliniştilor  gravitează efectele terapiei pronunţării a adevărului scris, dar şi încrederea că  „vulturul de unul singur zboară”: „– Mai explicit un pic... Ar fi să şi greşeşti... / Îmi tot şopteşti. – E-n teză mult nesaţiu. / Ci eu adun de printre stele veşti / Şi le-mpletesc în crengi de saburaţiu – / Aici cu Acolo... Pur şi simplu veşti / Care susţin că sunt, că legătura eşti”. Este, poate, soarta geniului  dictată de o „Prezicere” („Vor trece ani de frunză spulberată. / La margine de drum casă de om va-mparte / Cuvânt topit în cântec / Şi dor crescut în vatră./ Sfios, va bate-n poartă cu glas de blândă soartă / Copilul de demult – destin de nouă carte. / Vor trece ani şi nu vei şti / De moarte”.) ce sugerează propria recuperare prin „Supremul Semn al Veşniciei Lui / şi al iubirii pentru noi, curate... Iubirea, deci Lumina Semnului”. Iar dintr-o „Presimţire” („Se-ntâmplă ceva, se întâmplă – / În suflet s-au frânt nişte strune. / Acéle ce ştiu a susţine Credinţa. E sunetul ultim, ce simte / Că sângele nu poate minte. / Că verbul şi struna-s să cânte”.) răsună vocea esenţei tuturor esenţelor a unei credinţe ca deschidere întru recunoaşterea magiei Celui  ce vine: „El vine. / Adâncă, tăcere, / Adâncă pân’ la mistuire. / Preludiu e cântecul tău. / Şi mântuire. / Blândă, ca niciodată blândă, durere, / Aşterne în calea-i putere. Putere. / El vine! / Însetat, / Cutremurat de uimire, /  Bate-ncet la fereastră / Ceasul cel unic / al dragostei / noastre”. Aşadar, „Nihil sine Deo”, adică „Nimic în afara lui Dumnezeu”, pentru că poţi fi tu doar numai acel ce subscrii Ordinii de Sus: “Deschide-te-n sinteză. Din miezul ei solemn, / Păşeşti iubind. Te-nalţi cu chipul demn / Spre lumile din lucruri. În ele –un sacru semn... / Susţii. O taină ce-am cutezat să-nsemn. / Dar e ceva mai mult, mai mult decât vedem”.  
   Gamă de culori verbale distinge ochiul interior al omului de creaţie Galina Furdui în spaţiul pestriţ mirean, secundând adevărul şi cartografiind plinătatea acestuia într-o societate  scufundată în bezna nedeterminării dincolo de care există valoarea umană sub oblăduirea  mirificului divin, poeta împărtăşind bucuria contemplării fiecărui mister în care odihneşte Dumnezeu, aşadar şi sufletul. Este vorba de cartea autoare care are un destin – cel de a dăinui în mereu prospeţimea valului timpurilor unei literaturi („Căci pasărea nu-şi cântă sieşi”) şi a fi revărsare de clipe în care să te regăseşti iubitorul de Lumină, perceput nu numai ca moştenitor, ci şi ca valorificator al acestei lumini („Acoperă-mă cu lumină, /  Mi-e dor de ea, mi-e dor acum. / Aud sub gene-o violină / Şi-n Ceruri – nici urmă de fum. / Pe drumu-mi scris în serpentină / Nu vreu culori, nici rol postum, / Acoperă-mă cu lumină / Acum când steaua chem, acum. / Cresc florile în rădăcină / Un verb. Volum după volum... / La ultima filă de-album / Doar ochii tăi mă însenină. / Acoperă-mă cu lumină / Acum, cât sunt aici, acum...”), trăind Legea Iubirii cu gândul mereu spre Cel fără de moarte...

Lidia GROSU, poetă, cercetător literar

14 iunie 2015

Cum te poţi împrieteni cu o carte

   
   Copiii sunt viitorul unei societăţi. Pentru a ne putea mândri de ei, trebuie să contribuim la formarea culturii lor. Cărţile sunt un ajutor sigur în acest caz. Lecturând cărţi bune, copilul îşi formează un vocabular bogat, îşi lărgeşte orizontul de cunoaştere. Pofta vine mâncând. Aşa şi interesul pentru cărţi creşte doar în cazul în care ai în spate o experienţă, doar în cazul în care cititul ocupă un rol important în viaţa noastră.
   Biblioteca ,,Liviu Rebreanu” încearcă să formeze copiilor, încă de la o vârstă fragedă, interesul pentru carte.  Astfel, copiii de la Grădiniţa nr. 196 au venit în vizită la bibliotecă şi au privit filmul  ,,Drumul cărţii”. Evident că subiectul i-a intrigat, cu atât mai mult că erau încojuraţi de o mulţime de cărţi (de pe rafturile bibliotecii). Bibliotecara Angela Zelinschi  le-a organizat micuţilor şi o excursie prin bibliotecă, le-a explicat care este rolul acesteia şi cum pot împrumuta cărţi. Nu este de mirare că au apărut doritori de a se înscrie la bibliotecă şi de a ne vizita regulat.
   Observăm că astfel de activităţi sunt foarte necesare pentru formarea unor cititori elevaţi şi responsabili. Copiii au petrecut timpul excelent. S-au relaxat, privind filmul, dar, în acelaşi timp,  au acumulat multe informaţii noi şi utile. Nu uitaţi că o carte este un priten fidel şi  un povăţuitor minunat. Apelaţi cât mai des la ea şi viaţa va căpăta culoare!

12 iunie 2015

Forsyte Saga. Proprietarul de John Galsworthy

 
    Ce îi poate uni pe membrii unei familii? Cel mai frecvent răspuns ar fi: dragostea, înţelegerea, respectul etc. Aceste criterii nu sunt potrivite pentru fiecare caz. Membrii Familiei Forsyte sunt reprezentanţi ai marii burghezii, iar ceea ce îi caracterizează este pasiunea pentru bani, goana după avere. Ţin de cont de starea materială a celorlalţi membri, nu ezită să-şi demonstreze puterea şi influenţele în societate, tind mereu să iasă în evidenţă prin poziţia înaltă. Sunt siguri că banii hotărăsc totul şi că aceştia sunt suficienţi pentru a realiza toate dorinţele.
   Pentru familia Forsyte dragostea poate fi procurată şi poate fi vîndută. În plus, nu-i acceptă în familie pe cei ce nu aparţin clasei înalte din societate. Cu astfel de problemă se ciocneşte tînărul Bosinney. Oare va reuşi să-şi croiască fericirea în cadrul acestei familii? Soames, un alt  personaj al  romanului consideră iubirea drept o proprietate. De vreme ce ai bani, poţi să cumperi dragostea femeii fără de care nu poţi trăi. Sunt convingerile eroului menţionat. Doar citind romanul, puteţi afla cît adevăr cuprind ideile lui Soames.
                                                Vă urăm lectură plăcută!

2 iunie 2015

Cu gândul în Italia


 Elevii clasei  a VIII-a ,,C” continuă să ne ghideze în călătoriile prin ţările europene, promovând valorile UE. De data aceasta copiii ne-au condus în ţara recunoscută drept regina pastelor şi a pizzei - Italia. Elevii şi-au propus drept scop promovarea culturii italiene. Au ales să realizeze acest scop prin intermediul cântecului, dansului, poeziei şi al picturii.
   Pentru o prezentare generală a ţării, copiii au întocmit o frumoasă prezentare power point. Prezentarea cuprindea imaginile celor mai minunate atracţii turistice din Italia. Urmărind prezentarea, invitaţii erau deja cu gândul în Italia. Aceştia îşi imaginau că se plimbă pe străzile Romei, că vizitează cele mai grandioase muzee, că admiră lucrările de artă ale lui Leonardo da Vinci, ale lui Michelangelo, ale lui Raphael.
   Visul participanţilor progresa. În etapa următoare invitaţii se vedeau deja în bărci, plutind pe străzile Veneţiei. În primul, copiii au aflat istoria acestui oraş, au studiat atent cartierele în care este împărţită Veneţia. Apoi elevii s-au documentat asupra locurilor interesante, ce merită a fi vizitate. Astfel, se închipuiau plimbându-se prin Piaţa San Marco, centrul oraşului. De asemenea, copiii erau siguri că ajunşi în Veneţia, nu vor ezita să viziteze Bazilica San Marco şi Palatul Ducal. 
   Călătoria a continuat prin oraşul iubirii - Verona. Ţinând cont de acest lucru, elevii au apelat la numele renumitului dramaturg şi poet - William Shakespeare. Verona a fost descrisă ca un loc plin de farmec şi de dragoste. Totodată, a fost adus un elogiu dramaturgului Shakespeare, copiii fiindu-i recunoscători pentru opera incontestabilă şi nemuritoare.
  Domnişoarele din clasa a VIII-a nu au uitat să accentueze frumuseţea bărbaţilor italieni. Bărbaţii din Italia sunt atrăgători, dar nu exclud pericolul de a frânge inimile doamnelor şi a domnişoarelor îndrăgostite. Pentru a demonstra acest lucru, elevele de la Liceul ,,G. Călinescu” au interpretat cântecul "Mamma Mia He's Italiano". De asemenea, a fost evidenţiat faptul că atmosfera Italiei îţi dă aripi şi te învăluie în iubire. Acest lucru a fost confirmat prin intermediul unui vals. 
   Observăm că minunata călătorie a fost una plină de surprize plăcute, plină de voie bună şi de note pozitive. Sperăm că vacanţa mare le va permite copiilor să ajungă în Italia nu doar cu gândul, nu doar cu sufletul, dar şi fizic.

27 mai 2015

Un omagiu în memoria Poetului monocrom – George Bacovia

  Vineri, 22 mai 2015, în cadrul Bibliotecii ,,Liviu Rebreanu” a fost organizată o activitate în memoria marelui artist George Bacovia. Moderatorul acestei activităţi a fost poetul Mihai Doloton. Trebuie să ne mândrim cu oamenii talentaţi ai poporului nostru. Acesta a fost scopul activităţii organizate în cadrul Bibliotecii ,,Liviu Rebreanu”. Domnul Mihai Doloton menţiona că, din păcate, George Bacovia nu a fost apreciat pe parcursul vieţii. Abia postmortem i-a fost recunoscut harul. Noi, fiind nişte cititori activi şi conştienţi, suntem obligaţi să transmitem generaţiilor care vin flacăra poeziei româneşti.
   Întrucât este născut în Bacău, moderatorul a menţionat că localitatea dată este una foarte norocoasă. Este locul de baştină a unor mari scriitori, acolo fiind născut nu doar Bacovia, dar şi Vasile Alecsandri. Pentru a cunoaşte mai bine opera lui George Bacovia, este nevoie să ştim şi principalele momente ale vieţii sale. Pentru atingerea acestui scop, poetul Mihai Doloton a realizat o frumoasă prezentare power point. Din această prezentare desprindem locurile în care se izola Bacovia (banca din parc, salcia), observăm că era nu doar un talentat poet, dar şi un iscusit pictor şi muzician.
   George Bacovia este un poet de talie internaţională. Versurile sale nu sunt atestate doar în volume de poezii, acestea sunt traduse în alte limbi şi sunt puse pe note muzicale. Pentru a ne confirma acest lucru, Mihai Doloton a propus utilizatorilor bibliotecii să-l audieze pe Vitalie Dani, pe Nicu Alifantis. Aceşti interpreţi au aranjat pe note frumoasele versuri bacoviene. O surpriză din partea moderatorului a fost faptul că însuşi acesta a alcătuit muzica pentru o poezie bacoviană şi a interpretat-o la acordeon.
   Trebuie să menţionăm că pasiunea lui George Bacovia pentru pictură este bine observată în poeziile sale. El plasează obiectele în spaţiu cu o adevărată iscusinţă. Culoarea joacă un rol important în poezia sa. Astfel,  poeziile ,,Decembre” şi ,,Nevroză” abundă în alb. Dar culoarea alb nu stârneşte o stare constantă eului. Impresionează lumea sa interioară: uneori tulburată, răzvrătită, alteori calmă, liniştită. Eul bacovian este unul profund, complex, întrucât adoptă viziuni diferite faţă de unul şi acelaşi fenomen.
   Astfel de activităţi sunt indispensabile pentru promovarea literaturii române, pentru dezvoltarea gustului estetic, pentru ridicarea gradului de cultură a societăţii, pentru apropierea noastră de poezie. Este minunat că indiferenţa nu a cuprins întreaga omenire şi că mai sunt oameni cărora le pasă de Frumos.
                                                                                                   Gumenco Drăgălina

25 mai 2015

Arcadie Suceveanu - Un cavaler al poeziei


  Miercuri, 20 mai 2015, în incinta Bibliotecii ,,Liviu Rebreanu” a avut loc întâlnirea utilizatorilor cu Arcadie Suceveanu – poet, eseist, ziarist, om de cultură. Este vorba de Programul ,,Chișinăul citește o carte”, în cadrul căruia se promovează cartea domnului Suceveanu - ,,În cămașă de cireașă”. La întîlnire au fost prezenți elevii claselor întâia și a doua de la liceele ,,George Călinescu” și ,,Al. Ioan Cuza”. Fiind îndrumați de profesoarele Laur Lucia și Erizanu Elena, elevii au recitat poeziile scriitorului și au interpretat melodii scrise pe versurile poetului. Copiii l-au impresionat foarte mult pe autor. Acesta i-a lăudat, i-a aplăudat și le-a prezis un viitor frumos în calitate de poeți, declamatori, actori etc.
   Lecturând poeziile domnului Arcadie Suceveanu din volumul „În cămașă de cireașă”, atestăm o profundă dragoste pentru copii. Remarcăm că cea mai frumoasă și cea mai luminoasă perioadă a vieții este copilăria. Poezia „Lumea ca o poveste” denotă următoarea concluzie: Nu-i așa că peste tot, chiar și printre lucrurile-acestea,/ Ne însoțește tot timpul Povestea…? Observăm că viața poate fi o poveste, diferă însă eroii ce participă la acțiune, decalajul dintre bine și rău, dintre urât și frumos.   
   Cea care este datoare să-i asigure copilului o copilărie de poveste este familia, idee oglindită în versurile: O, pom dulce, strămoșesc,/ Ramuri câte-n tine cresc?  Anume familia este  zâna din basme care alungă duhurile rele, care veghează somnului micuțului. Anume familia este zîna care posedă bagheta fermecată, cu ajutorul căreia transformă viața obișnuită într-o lume de vis. Importanța familiei o desprindem din poezia „Arborele familiei”. Observăm că între membri, dar și între generații persistă legături durabile, nesupuse timpului. 

   Copilăria este  o adevărată comoară pentru fiecare pici. Ea poate fi asemănată cu un ou de ciocolată. În primul rând, coaja oului joacă un rol protector. Copilul se simte mereu în siguranță lângă părinți. Coaja semnifică și faptul că micuțul este învăluit în dragoste. Să nu uităm că acest ou nu e unul obișnuit, ci de ciocolată. Adică, gustul copilăriei este dulce și plăcut. În plus, oul de ciocolată conține în interior o surpriză. Iar copiilor, după cum știm, le plac surprizele foarte mult, ideea reflectată în poezia ,,Kinder cu surprize”: Ce idee minunată-/ O surpriză-n ciocolată!    În perioada copilăriei toate visele prind viață. Chiar și cele mai obișnuite obiecte apar în ochii copilului însuflețite, idee desprinsă din poezia ,,Cifrele minunate”: 9 pare întristat/ Că-i un melc neterminat. 
   Poezia ,,Portativul curcubeului” este încă un exemplu elocvent al copilăriei. În această frumoasă perioadă, părinții, ca niște magicieni adevărați, trebuie să asigure viața micuțului cu multe culori, cu muzică și cu voie bună: Si-la-sol-fa-mi-re-do:/ Verde, galben și maro./ Haideți să cântăm, copii,/ Cât culorile sunt vii. Clipele petrecute în copilărie trebuie să fie la fel de aprinse ca și culorile curcubeului, la fel de melodioase și de armonioase ca și notele muzicale.    Copilăria este perioada în care picii nu au nici o grijă. Zâmbetele lor pot fi obținute prin intermediul unor vintimine, sau oferindu-le o boană. Micuții cred în existența vrăjitorilor, a zânelor, a lui Moș Crăciun. De aici rezultă și învelișul de poveste a copilăriei. Menirea maturilor este de a menține cît mai mult timp atmosfera de poveste în viața picilor. Aceasta încearcă să facă și Arcadie Suceveanu prin poeziile sale dedicate copiilor și îi reușește de minune.

                                                                                                  Gumenco Drăgălina

21 mai 2015

SINGUR ÎN FAȚA DRAGOSTEI de Aureliu Busuioc

   
 „Dacă există dragoste cu adevărat, nu în rațiune trebuie căutată”: Paradoxal, dar sunt cuvintele unui  intelectual – Radu Negrescu. Acesta activează în calitate de profesor de matematică în satul  Recea-Veche.  Personajul consideră că „Viața e prea scurtă ca s-o trăiești în amănunte, în mărunțișuri, viața, ca s-o trăiești toată, trebuie s-o cuprinzi în linii mari și detaliile să le concentrezi doar în direcția loviturii principale: a scopului ce ți l-ai pus”. Radu Negrescu este preocupat de problemele actuale ale societății, deține cunoștințe din cultura universală, are propriile păreri și reflecții asupra vieții. Posibil că anume aceste aspecte îl împiedică să se acomodeze în colectivului școlii de la Recea-Veche. Vede colectivul școlii ca o bucățică de aluat, în care  par a fi prezente toate ingredientele, dar care nu dospește, nu are capacitatea de a crește și de a deveni rumen și copt. „Aluatul” instituției  în care lucrează Negrescu este unul alterat de Spânu (directorul) și de celelalte cadre didactice care îi susțin opiniile. Totuși, aluatul școlii prinde viață în ochii lui Radu Negrescu. Cea care reușește să lumineze sufletul personajului este Viorica Vrabie: „Că picase în mijlocul nostru ca o firimitură de drojdie într-un aluat ce-a prins imediat să dospească...”. 
Lectura romanului vă va  dezvălui cu ce se sfîrșește istoria de dragoste a lui Radu Negrescu și a Vioricăi Vrabie.

                                                 Vă dorim lectură plăcută!